Realizarea pârtiei de schi de la Voineasa va avea un impact pozitiv pentru Vâlcea

duminică, 11 septembrie 2011

• Vicepreşedintele CJ Vâlcea, Romulus Bulacu, este convins că

Realizarea pârtiei de schi de la Voineasa va avea un impact pozitiv pentru Vâlcea

Romulus Bulacu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, monitorizează atent lucrările de asfaltare şi reabilitare a drumurilor judeţene şi se luptă să atragă cât mai multe fonduri pentru investiţii care să creeze locuri de muncă pentru oamenii din judeţul Valcea. De asemenea, trebuie să mai spunem că Romulus Bulacu a obţinut alături de colegii săi din PDL Vâlcea finanţare pentru proiectul de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă în valoare de 17 milioane de euro, iar în cadrul programului de modernizare a unor baze sportive din mediul rural a mai reuşit să obţină de la Guvern peste 1,2 milioane de euro, aceşti bani venind în completarea celor 920.000 euro. De aceste sume beneficiază 17 primari din Vâlcea, care vor construi, amenaja sau vor moderniza bazele lor sportive.

Mai precizăm că Romulus Bulacu a obţinut finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, pentru realizarea investiţiei pârtiei de schi din Voineasa. Cu această ocazie va fi realizată şi dezvoltată infrastructura generală şi turistică în zona cultural istorică a depresiunii Horezu. „Vor fi realizate infrastructuri de agrement în staţiunea turistică Voineasa, unde vor fi construite şi amenajate alei, un centru de informare turistică, o şcoală de pregătire profesională, o sală de tratament kinetoterapeutic şi bazine pentru tratament în aer liber. Importanţa realizării proiectului de dezvoltare a infrastructurii de agrement din staţiunea turistică Voineasa are un impact pozitiv atât la nivel micro, dar şi macroeconomic pentru judeţul Vâlcea.

Amplasamentul unde se dezvoltă proiectul se află aproape de graniţa judeţului Vâlcea cu patru judeţe: Alba, Gorj, Hunedoara, Sibiu. Dispune de acces direct la drumurile naţionale respectiv DN 7, care face legătura între Novaci, Rânca, Obârşia Lotrului şi Sebeş, prin pasul Urdele. Ca infrastructură de turism, proiectul cuprinde amenajarea unor zone pentru alimentaţie publică, construirea unei staţii de îmbarcare, amenajarea unei parcări cu 200 de locuri şi amenajarea unor zone pentru servicii de închiriere a materialelor sportive. Pentru realizarea pârtiei de schii vor fi defrişaţi doar 9,9 hectare de pădure. Va mai fi realizată şi o instalaţie modernă de transport pe cablu şi bazine pentru retenţia apei. Vor fi realizate instalaţii pentru producerea zăpezii artificiale, iar pe lângă acestea şi multe altele intenţionăm să construim şi un schit", a mai precizat Romulus Bulacu. (O.A.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe