Sparle si soparle

miercuri, 7 septembrie 2011

Sparle si soparle

• Prietenia politică dintre pedeliştii Romeo Rădulescu şi Aurel Simion nu avea cum să nu se lase cu „urmări": primul dintre ei, în calitate de primar al Râmnicului, l-a balgoslovit pe consilierul judeţean şi patronul de la firma Avii-Gis SRL, Aurel Simion, cu un spaţiu chiar în buricul parcului Zăvoi. Aici, patronul Simion şi-a amenajat o mică terasă, unde serveşte bere, mici şi hamzii. Se pare că primarul Rădulescu a învăţat această „meserie" de la fostul edil pesedist Traian Sabău, cel care, prin 2002, i-a cedat pe ochi frumoşi un spaţiu la fel de arătos în parcul Zăvoi fostului berar şef şi cărător de lăzi din PSD Vâlcea, Nicu Spiridon!

• Fraţii Aurel şi Marinică Potop, acţionarii de la fabrica de vospeluri SARCOM, investesc masiv într-un imobil din buricul târgului (fosta locaţie a BRD), pe care doresc să-l transforme într-un restaurant de elită.

• Capii episcopali au luat-o razna de tot. Emilian Lovişteanu ia în calcul varianta intrării în forţă în Biserica „Cuvioasa Parascheva" din municipiu pentru a-l instala pe popa Ion Predescu. Pentru a-şi duce la îndeplinire acest obiectiv, s-a luat în calcul inclusiv varianta implicării jandarmilor în acest conflict intern al bisericii creştin-ortodoxe vâlcene. Suntem curioşi ce carte va juca Jandarmeia Vâlcea?!

• În ciuda dificultăţilor majore de la Oltchim, şefii acestei întreprinderi se lăfăie cu salarii şi alte beneficii de lux. Astfel, Radu Olaru, directorul general adjunct producţie-investiţii, a încasat în 2010 suma de 150.000 de lei, urmat de directorul şi preşedintele CA al societăţii, Constantin Roibu, cu 85.838 de lei pe an, directorul pentru managementul calităţii, Neguţ Victoria, cu 80.487 de lei pe an şi directorul comercial, Veronica Preoteasa, cu 71.660 lei pe an.

• Pe zi ce trece, primarul Romeo Rădulescu este... părăsit de tot mai mulţi râmniceni. În ciuda apelurilor publice repetate, doar 15 vâlceni au venit miercuri la dezbaterea privind noul Plan de Urbanism General al Râmnicului, organizată la Cinematograful Ostroveni.

• O firmă obscură din Rovinari a câştigat în mod dubios un contract la Consiliul Judeţean Vâlcea. Există posibilitatea, însă, ca Hevatex COM SRL să nu poată duce la îndeplinire proiectul (Consolidarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Centrului Scolar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni) în cadrul sumei de 3.542.546 lei fara T.V.A.(valoarea cu care a câştigat licitaţia), adică la jumătate din valoarea alocată lucrărilor în acest proiect şi diferenţa să fie suportată din bugetul Consiliului Judeţean Vâlcea.

• Nicolae Dicu, fostul viceprimar al Râmnicului, s-a bucurat de câteva zile de libertate. Dicu şi-a petrecut aceste zile în sânul familiei.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe