Primăria a lansat o licitaţie internaţională pentru pasajul de pe Tudor Vladimirescu

miercuri, 7 septembrie 2011

Încă o realizare a fostului primar, Mircia Gutău

Primăria a lansat o licitaţie internaţională pentru pasajul de pe Tudor Vladimirescu

Pasajul suprateran de pe bulevardul Tudor Vladimirescu va traversa calea ferată. Va fi cel mai mare şantier din oraş şi va costa 40 de milioane de lei, finanţarea venind din partea Uniunii Europene.

Marţi a fost lansată licitaţia internaţională pentru construcţia pasajului peste calea ferată pe strada Tudor Vladimirescu. Contractul de finanţare, în valoare de 40 de milioane de lei, a fost semnat luni, la Bucureşti, de către primarul Romeo Rădulescu. Finanţarea acestei lucrări este asigurată prin intermediul Programului Operaţional Regional. „Prin această investiţie se urmăreşte rezolvarea problemei fluenţei traficului pe cele două direcţii de circulaţie ale oraşului: este-vest, nord-sud. Se doreşte astfel, crearea unui nod de circulaţie rutieră eficient organizat prin utilizarea unui pasaj suprateran, construit peste calea ferată care străbate municipiul Râmnicu Vâlcea. Pasajul va elimina blocajul rutier creat de calea ferată care intersectează artera principală de acces în şi dinspre centrul oraşului către destinaţii importante, respectiv Bucureşti, Piteşti, Valea Oltului, Sibiu.

De asemenea, prin realizarea pasajului se va fluidiza traficul între cartierele importante ale municipiului, respectiv cartierul Goranu, cartierul Ostroveni şi Centru Civic", a declarat primarul Romeo Rădulescu, care si de această dată a omis să precizeze faptul că acest proiect nu ar fi fost realizat niciodată fără implicarea fostului primar, Mircia Gutău. Recunostinţa este însă pasăre rară iar Rădulescu este actor principal în proverbul „Tiganul când ajunge împărat... uită de unde a plecat" sau în acest caz uită cine l-a făcut primar.

Realizarea pasajului va fi făcută pe o perioadă de 30 de luni, conform proiectului ce a primit finanţare. Firma care se va încumeta să preia în antrepriză această lucrare va trebui să lucreze etapizat, astfel încât circulaţia prin acest nod rutier important să nu fie blocată.

Experţii primăriei spun că, pentru început se va lucra doar pentru un singur tronson al pasajului, urmând ca, în partea a doua a lucrărilor, circulaţia să fie dirijată pe jumătatea construită de pasaj.

Construcţia presupune o pasarelă acoperită pentru pietoni dar şi lifturi la ambele capete ale pasajului pentru persoanele cu dizabilităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe