Încă o soluţie favorabilă în dosarul eliberării lui Mircia Gutău

miercuri, 7 septembrie 2011

Încă o soluţie favorabilă în dosarul eliberării lui Mircia Gutău

Potrivit publicaţiei „Vocea Vâlcii", luni, 5 septembrie a.c., la Judecătoria din Tr. Severin s-a judecat a doua cerere de eliberare condiționată înainte de termen a ex-primarului Râmnicului Mircia Gutău. Jurnalistul vâlcean Romeo Popescu a scris pe această temă pe site-ul www.voceavalcii.ro: „Facem precizarea că prima cerere de liberare, aceea din 24 august a.c., a fost introdusă de avocata acestuia, judecătorul Ionuț Mudava pronunțând soluția admiterii ei. Numai ca procurorul DNA - Roberta Nicolescu s-a opus soluției, anuțând că va introduce recurs și astfel nu l-am putut vedea venit acasă pe cel mai iubit și respectat primar râmnicean. Pentru a-si arăta "operativitatea" (in fapt, a dovedi opiniei publice cât de tare este!), instituția statului a îndepărtat la maximum ziua depunerii recursului și motivarea acestuia, operațiunea facându-se numai la data de 5 septembrie, după 13 zile.

În această zi, s-a analizat și cea de a doua cerere privind propunerea de liberare condiţionată a condamnatului Mircia Gutău, propunere făcută de Comisia de liberare a penitenciarului, în dosarul nr. 11331/225/2011 din 18.18.20011. Și cel de al doilea complet de judecată a dat aceeași soluție favorabilă, în sensul că s-a admis propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Gutău Mircia, deţinut în Penitenciarul Dr.Tr.Severin, dispunând liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare emis în baza sentinţei penale nr.182/2007 a Tribunalului Alba. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Cu recurs. Iar procurorul DNA a anunțat că depune și cel de-al doilea recurs, opunându-se eliberării unui om care și-a ispășit pedeapsa, câștigand, legal, prin munca, zile în favoarea revenirii mai devreme de termen în familie."

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe