Firma Ramboll va asigura asistenţa pentru un proiect major de modernizare a CET Govora

miercuri, 7 septembrie 2011

• Contract în valoare de circa 1 milion de euro

Firma Ramboll va asigura asistenţa pentru un proiect major de modernizare a CET Govora

La sfârşitul lunii trecute, a fost anunţat în mod oficial câştigătorul licitaţiei privind asistenţa tehnică pentru managementul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice", proiect derulat de către societatea CET Govora, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Primăria Râmnicului. Astfel, câştigătorul licitaţiei deschise a fost desemnată firma Ramboll România SRL Bucureşti, cu o valoare a contractului de circa 4 milioane de lei, cu 2 milioane de lei mai puţin faţă de estimarea iniţială a valoriii contractului. Scopul contractului de servicii este să ofere autorităţii contractante sprijinul managerial necesar implementării cu succes a proiectului de retehnologizare a sistemului centralizat de încălzire urbană din Râmnicu Vâlcea.

Ramboll România face parte din Ramboll Group, care este o companie de top, dezvoltând activităţi în domeniul ingineriei, managementului şi IT. Ramboll România a fost înfiinţată în 2005. Trebuie să mai spunem că Ramboll România are peste 20 de consultanţi interni, specializaţi în consultanţă pentru inginerie şi management. Ramboll este o companie de top din domeniul ingineriei, proiectării şi consultanţei, fondată în Danemarca în anul 1945.

Proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009 - 2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetic" are o valoare totală de 73,48 milioane de euro cu TVA. Banii vor fi folosiţi la ecologizarea sistemului de termoficare din Râmnicu Vâlcea, iar proiectul - cu o perioadă de implementare de 29 de luni - are o valoare totală de 59,33 milioane de euro fără TVA, din care circa 30 milioane de euro finanţare nerambursabilă din Fondul European de Coeziune al Uniunii Europene.

La conferinţa de presă de acum două săptămâni, directorul general al societăţii CET Govora, Mihai Bălan, a declarat că principala ţintă a proiectului o reprezintă rezolvarea problemelor de mediu. „CET-ul este o unitate monitorizată din punct de vedere al mediului, o unitate poluantă care conform cerinţelor Uniunii Europene trebuie să îndeplinească mai multe criterii pentru a putea funcţiona după 2014. Reabilitarea electrofiltrelor este un obiect pe care-l vom face din surse proprii, la un grup deja a fost realizat şi s-a conformat. În momentul de faţă am organizat licitaţia pentru celelalte două cazane, electrofiltre, licitaţie care se va finaliza în septembrie, termenul de realizare al obiectivului fiind anul 2012. Din punct de vedere al emisiilor de pulberi practic la începutul anului viitor CET-ul se va conforma. Un al doilea obiectiv este emisia de dioxid de sulf, un obiectiv foarte important şi costisitor din punct de vedere al efortului investiţional. Practic, fără aceste fonduri ale proiectului, costul investiţiei fiind foarte mare de aproximativ 38 milioane de euro la un singur grup, ne-ar fi fost imposibil să finanţăm un astfel de obiectiv. Instalaţia de desulfurare reprezintă o altă componentă a acestui proiect, realizarea acesteia durează cel mai mult, 26 de luni. La sfârşitul anului 2012, sperăm că acest obiectiv va fi realizat şi atunci şi noi ne vom conforma din punct de vedere al mediului.

Al treilea obiectiv este denoxificarea, eliminarea prin ardere a oxizilor de azot, termenul nostru de conformare este sfârşitul anului 2014. Noi ne vom conforma ceva mai devreme. Pe lângă aceste obiective, CET-ul a realizat colectarea în stare uscată a cenuşii şi mai are de realizat depozitarea cenuşii în stare uscată după o nouă tehnologie după 2013. Nu mai avem voie să depunem cu actuala tehnologie. Suntem în discuţii destul de avansate pentru realizarea acestui obiectiv şi mai avem de realizat o desulfurare a celorlalte cazane de cărbune. Toate obiectivele de mediu se vor realiza, suma totală investită fiind de aproximativ 130 milioane de euro pentru conformarea la mediu, fără depozitele de cenuşă care înseamnă 24 de milioane de euro. 150 de milioane de euro înseamnă efortul investiţional pentru conformare la mediu", a declarat Mihai Bălan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe