|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

20 septembrie, termen limită de depunere a cererii pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate 

• APIA Vâlcea informează fermierii

20 septembrie, termen limită de depunere a cererii pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Judetean Valcea informează că data de 20 septembrie este termenul limită până la care fermierii pot depune Cererea de plată pentru fiecare an de solicitare, aferentă „Ajutorului specific pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). În consecinţă, termenul de efectuare a controlului la faţa locului va fi prelungit până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, în vederea facilitării verificării faptice a existenţei vacilor de lapte în locaţiile menţionate în cererea de solicitare.

De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale. Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii la centrul APIA judeţean pe a cărui rază teritorială se află exploataţia de vaci de lapte.

Condiţiile de acordare sunt: deţinerea unui efectiv cuprins între 2 şi 15 capete vaci de lapte, inclusiv, pe exploataţie (vaca de lapte se defineşte ca fiind femela din categoria bovine care a fătat cel putin o dată până la data depunerii cererii, viţelul fiind identificat şi înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE); înregistrarea beneficiarului care solicită ajutorul în sistemul de administrare a cotelor de lapte, cu cota de lapte pentru livrări şi/sau vânzări directe, la Serviciul de Administrare a Cotelor de Lapte (din cadrul Centrului judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură); înscrierea în RNE a efectivului de vaci de lapte deţinut în exploataţie; menţinerea în exploataţie a efectivului de vaci de lapte pentru care se solicita ajutor specific anual, până la data efectuării plăţii; permiterea efectuării controalelor potrivit legii, efectuate de către APIA sau de către alte organisme abilitate în acest sens; situarea sediului exploataţiei în zonele defavorizate din România (identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2007 – 2013); comunicarea în scris, în termen de 7 zile lucrătoare de la data apariţiei, a oricărei modificări a informaţiilor declarate în cererea de plată, apărută între data depunerii şi data finalizării controlului la faţa locului.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată ajutorului specific, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale. Documentele justificative care se ataşează la cerere sunt: copie a Certificatului de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului / a Certificatului de înregistrare fiscală / carte de identitate, după caz; copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte, emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA (pentru conformitate se va prezenta şi originalul paşaportului); copie document coordonate bancare. Menţionăm că pentru această măsură finanţată din FEGA este alocat un plafon maxim de 22.447.205 euro.

Leave a Response