|duminică, noiembrie 19, 2017
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Tot mai mulţi vâlceni descoperă mascarada şi „mitingul spontan” pus la cale de echipa de comando Roibu-Diculoiu săptămâna trecută şi care a făcut de râs Oltchim-ul şi judeţul Vâlcea în faţa întregii ţări şi a Europei. Iată ce scrie un cititor (probabil angajat de la Oltchim) al ziarului nostru pe pagina de internet: „A fost o vrăjeală acest miting ca să iasă Roibu bine, adică să vadă lumea că el îl scapă pe polonezul Zaremba de oamenii nervoşi de la miting. Mă întreb dacă Mihai Diculoiu va lua vreodată apărarea muncitorilor în calitate de sindicalist ca să se dea banii la muncitori? Sunt întârzieri cu salariile şi nu mai avem cu ce mai cumpăra bilete la autobuz, dar Mihai Diculoiu stă peste pasarelă şi nu îi trebuie bilet să ajungă nici la servici nici acasă. El ţine maşina cu număr de înmatriculare VL 90 CCH, din proprietatea Oltchim-ului, în curte la el, că nu se poate deplasa până acasă decât cu maşina, iar pe oameni îi instigă la miting?”

• Rămânem tot pe Pltaforma Chimică şi trebuie să semnalăm că directorul Roibu nu aduce probleme numai la Oltchim şi la Arpechim Piteşti, ci şi la Mentchim, o societate înfiinţată în urmă cu vreo opt ani prin despinderea secţiei de mentenanţă a combinatului chimic. Acest Mentchim a ajuns să aibă datorii uriaşe către furnizori şi bugetul de stat tocmai datorită „zgârceniei” lui Roibu care refuză să plătească restanţele de milioane de euro pentru lucrările executate la Oltchim de către Mentchim. Drept urmare, Fiscul din Vâlcea a declanşat de mai mulţi ani procedurile de executare silită, iar angajaţii de la Mentchim sunt aruncaţi în şomaj, câte 29 persoane pe lună, pentru a nu se intra sub incidenţa „concedierilor colective”.

• Duminică, comuna Stoileşti a organizat ziua localităţii. Având în vedere că este ultimul eveniment major înaintea alegerilor din 2012, primarul Obogeanu nu s-a uitat la bani şi a scos din buzunarele bugetului local suma de 5.000 de euro pentru a-i „încânta” pe cei din Stoileşti cu prestaţia jalnică… a trupei lui Axinte. În tot acest timp, oamenii suferă de sete pentru că primarul a „uitat” să plătească datoriile la furnizorul local.

• Deputatul de mucava Buican îşi poate lua adio de la visul de preamărire de a ajunge preşedinte al CJ Vâlcea…. Şefii de la USL central au anunţat în mod oficial vineri seara că Ion Cîlea şi Emilian Frâncu sunt opţiunile alianţei pentru cele mai importante funcţii în administraţia locală din Vâlcea.

• Furios la culme că a fost dat afară de oameni din Biserica „Cuvioasa Paraschiva”, preotul cămătar Ion Predescu a văzut negru în faţa ochilor şi era pe puntcul să-i doboare pe enoriaşi cu maşina sa de lux (Volskwagen cu număr de înmatriculare VL 49 PIP) atunci când a apăsat cu piciorul pe pedala de acceleraţie. Unul dintre cei care era să fie accidentat grav era chiar directorul publicaţiei Eurovâlcea.

Leave a Response