Mesaj de la Vâlcea: moarte capitaliştilor!

duminică, 4 septembrie 2011

Mesaj de la Vâlcea: moarte capitaliştilor!

Grigore Cartianu (www.adevarul.ro)

Ocupată cu nunta lui Borcea, media românească abia a observat, la capitolul „alte ştiri", mineriada chimică de la Râmnicu Vâlcea. Vreo 300 de sindicalişti de la Oltchim au fost pe punctul de a-l linşa pe Wojciech Zaremba, reprezentantul acţionarului minoritar al combinatului vâlcean, compania germană Petro Carb Chem (PCC). Polonezul a fost bombardat cu nuci verzi (culese din curtea combinatului), înjurat vârtos şi stropit cu apă, să-i intre bine-n cap că pe tărâmul Olteniei proprietar e „poporul muncitor", nu fiteşce investitor! Trimisul concernului german a fost îndemnat să-şi ia tălpăşiţa, căci pe malul Oltului n-o să-i meargă cu „exploatarea omului de către om".

Nu ştiu ce hram poartă PCC în Germania sau în Europa şi nici nu mă interesează. Ştiu doar atât: că PCC deţine 14,4% din acţiunile de la Oltchim. Aceste acţiuni nu le-a furat, ci le-a cumpărat. Şi le-a cumpărat pentru că statul român le-a scos la vânzare. Atât timp cât nu există o hotărâre judecătorească prin care PCC să piardă statutul de acţionar al Oltchim, nimeni nu are dreptul să interzică participarea acestei companii, prin reprezentanţi, la Adunarea Generală a combinatului vâlcean.

Atitudinea ostilă la adresa acţionarului minoritar a fost încurajată de însuşi directorul general de la Oltchim, Constantin Roibu. Acesta conduce combinatul de două decenii, provocându-i pierderi uriaşe, de sute de milioane de euro. Şi cum acţionar majoritar continuă să fie statul român, prin Ministerul Economiei, pierderile au apăsat greu pe bugetul ţării. Susţinut permanent la nivel politic, Oltchim a fost, în toţi aceşti ani, ceea ce era Sidex Galaţi până la privatizare: o „gaură neagră" a economiei româneşti, bună doar să alimenteze firmele-căpuşă.

Prezentată drept o „manifestaţie spontană", revolta de marţi a fost pregătită cu multe zile înainte. În primul rând, de directorul Roibu, care a revenit la retorica anilor '90: „Nu ne vindem ţara!". Acţionarul german a fost prezentat ca un balaur aflat în slujba spionajului străin, venit aici cu scopul precis de a distruge combinatul. Iar această campanie perfidă a fost făcută în presa vâlceană chiar pe banii Oltchim, adică şi ai acţionarului german!

Roibu este unul dintre ultimii dinozauri ai economiei comuniste, capabil să recurgă la diversiuni specifice anilor '90 pentru a-şi păstra puterea. Problema e că, recurgând la mase de manevră sub camuflaj sindical, pune în pericol activitatea combinatului şi, implicit, locurile de muncă ale salariaţilor.

Este un exemplu extrem de sinucidere în masă. Cu manifestări mârlăneşti precum cea de alaltăieri, vâlcenii pot fi siguri că-i aşteaptă şomajul în masă. Capitalismul înseamnă investiţii, muncă şi responsabilitate, nu luptă de clasă!

Investitorul german se poate întoarce în Germania, dar noi nu ne putem permite întoarcerea în anii '40-'50.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe