|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

La Vâlcea, procentul de promovabilitate a fost de numai 11,62% 

• Dezastru la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

La Vâlcea, procentul de promovabilitate a fost de numai 11,62%

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a dat publicităţii duminică rezultatele la examenul de Bacaluareat din sesiunea august-septembrie 2011. La nivelul judeţului Vâlcea, media de promovare a fost de 11,62%, cu mult mai slabă decât cea din sesiunea iunie-iulie.

Oficialii din Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea cataloghează rezultatetele la cea de a doua sesiune a Bacalaureatului ca fiind „foarte slabe”. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Ana Maria Floroiu, a spus: „Sunt foarte multe note de unu. La matematică, chimie şi fizică, mulţi au dat foile de concurs albe sau au transcris doar enunţurile”. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ, Ana Maria Floroiu, nu este nici o medie de nouă sau zece, cea mai mare medie fiind de şapte. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, vor fi afişate în 7 septembrie, după rezolvarea contestaţiilor la sesiunea de toamnă a Bacalaureat 2011.

Din totalul celor 60.868 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat la examen 47.314 de candidaţi (77,73% dintre cei înscrişi). De asemenea, 95 de candidaţi la nivel naţional (0,2% dintre cei prezenţi) au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Sesiunea de toamnă a bacalaureatului a început în 22 august, pentru examinări fiind înscrişi 109.595 de candidaţi, cu aproape 40.000 mai mulţi decât în 2010.

Leave a Response