|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Echipa de fotbal CSM a bifat a treia înfrângere a sezonului 

Echipa de fotbal CSM a bifat a treia înfrângere a sezonului

• formaţia vâlceană a pierdut pe propriul teren cu Gaz Metan Severin şi rămâne pe ultimul loc al clasamentului

După înfrângerile cu Unirea Alba Iulia şi FC Oltchim, fotbaliştii de la CS Municipal şi-au dorit primul rezultat pozitiv al sezonului la prima partidă de pe propriul teren. Elevii lui Laurenţiu Tudor au primit vizita severinenilor de la Gaz Metan şi tehnicianul vâlcenilor a început prudent, cu un singur vârf de atac, Vlăduduţi. După un start de meci liniştit, de tatonare, oaspeţii au punctat încă din minutul 14. Biţiş a profitat de relaxarea fundaşilor olteni, l-a lansat pe Şaim, care l-a executat pe Iorga, ieşit neinspirat. Din acel moment jocul a decurs aşa cum îşi doreau mai mult oaspeţii. CS Municipal a avut o posesie mai bună a balonului, a încercat să ducă mingea spre careul severinenilor dar ocaziile mari de poartă au fost rare.

Doar două şuturi interesante ale lui Mitu şi unul defectuos al lui Pribac le-au dat, cât de cât, emoţii elevilor lui Cosmin Bodea. De partea cealaltă Boroiban a stat ca un ghimpe în mijlocul fundaşilor de la CS Municipal dar nici fostul atacant din Zăvoi nu s-a remarcat în mod deosebit. Încă din prima repriză oaspeţii au apelat la trageri de timp exasperante, fiind taxaţi de puţinii spectatori prezenţi la meci. Primele 45 de minute s-au terminat cu o lovitură liberă a găzarilor, rămasă fără rezultat şi vâlcenii sperau ca Laurenţiu Tudor să găsească soluţiile pentru a întoarce rezultatul. Din păcate, însă, în repriza secundă vâlcenii au găsit şi mai greu drumul spre poarta adversă. Tudor a încercat să mărească forţa ofensivă a echipei şi i-a aruncat în luptă pe Dalu şi Gigel Ene, cel de-al doilea semnând şi cea mai mare ocazie a CSM-ului din acest meci, bară de la 20 de metri din lovitură liberă.

Spectatorii i-au cerut demisia lui Tudor

Spectatorii vâlceni de la Tribuna 1 a stadionului au încurajat pe CSM pe tot parcursul meciului, chiar dacă jocul a scârţâit serios. Şi galeria Brigada Zăvoi şi-a făcut datoria dar la finalul celor 60 de minute o mare parte a spectatorilor au scandat „Demisia”, cu referire la tehnicianul principal, Laurenţiu Tudor. Nici finanţatorul Rufă nu a fost iertat, acesta fiind întrebat ce a făcut cu banii pe care Juventus Torino i-a plătit pentru transferul portarului Laurenţiu Brănescu.

Tudor rămâne!

Rufă a declarat, însă, că nu se gândeşte la aducerea unui nou tehnician. „Nu schimbăm antrenorul. E drept că Tudor a făcut şi ceva greşeli tactice în acest meci dar este tânăr, are timp să înveţe. El a reuşit rezultate bune în campionatul trecut şi va redresa corabia. Avem echipă bună şi azi nu am jucat rău. Trebuia să câştigăm dar ne vom reveni rapid”. De partea cealaltă, tehnicienii echipei vâlcene spun că mai este mare nevoie de fotbalişti care să completeze lotul: „E clar că mai avem nevoie de fotbalişti. În această pauză competiţională au fost destui cu noi în pregătiri. Unii dintre ei nu au confirmat, alţii au avut pretenţii financiare pe care conducerea nu le-a putut satisface. Va fi greu să rezistăm cu acest lot. Oricum trebuie să muncim mai mult şi să ne revenim. Cea mai mare nevoie este de atacanţi, măcar unul de careu, un vârf cu experienţă care să bage mingea-n poartă. Practic, în acest moment, pentru postul de atacant avem numai două soluţii, ceea ce ne îngreunează mult situaţia. Situaţia este tensionată acum, trebuie să recunoaştem, ne pare rău că am debutat cu stângul. Avem trei înfrângeri, două în campionat, una în cupă şi nu avem gol marcat. Ne cerem scuze faţă de suporteri şi sperăm să fie în continuare alături de noi.”

Leave a Response