|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Mircia Gutău vine acasă! 

Tribunalul Mehedinţi a decis:

Mircia Gutău vine acasă!

Tribunalul Mehedinţi a admis miercuri cererea de eliberare condiţionată a fostului primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău, potrivit avocatului acestuia Veronel Rădulescu.

„Azi s-a hotărât punerea în libertate a primarului Mircia Gutău în conformitate cu legea de executare a pedepselor. Sentinţa poate fi atacată cu recurs de către cei de la DNA, în cazul în care nu se va întâmpla asta, pe 30 august, Mircia va veni acasă”, a precizat Veronel Rădulescu.

Decizia magistraţilor vine după ce săptămâna trecută Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, de la Penitenciarul din Drobeta-Turnu Severin, a propus eliberarea condiţionată a fostul edil, ţinând cont de fracţiunea de pedeapsă efectiv executată şi de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, de conduita sa şi de eforturile pentru reintegrarea socială, în special în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică, de responsabilităţile încredinţate, de recompensele acordate şi de antecedentele sale penale.

Mircia Gutău a fost arestat în ianuarie 2010 împreună cu viceprimarul Nicolae Dicu şi condamnaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani şi jumătate închisoare cu executare pentru fapte de corupţie.

Potrivit instanţei, în 2006, fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău ar fi pretins 50.000 de euro unui om de afaceri vâlcean în schimbul eliberării unui certificat de urbanism.
AGERPRES/(AS – Liviu Popescu)

Leave a Response