|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Nunta unui director de ziar şi semnificaţiile ei 

Nunta unui director de ziar şi semnificaţiile ei

 

Gheorghe Smeoreanu (www.criterii.ro)

Căsătoria ziaristului Silviu Popescu cu Mihaela Balcan, psiholog de meserie, a trecut neobservată în presa vâlceană şi, în afară de „Criterii”, nimeni nu a scris niciun rând.

Silviu Popescu este directorul „Curierului de Râmnic”, cotidian important al judeţului Vâlcea şi, în mod normal, ştirea despre însurătoarea sa ar fi trebuit să ţină pagina întâi a tuturor publicaţiilor din judeţ. Dacă s-ar fi însurat un politician de mâna a treia, asta ar fi fost o ştire, pe când căsătoria unui ziarist de mâna întâi nu e o ştire. Cum e posibil acest lucru, m-am întrebat, dându-mi un răspuns pe care vi-l prezint şi dumneavoastră.

Cred că presa din Vâlcea a obosit de moarte, altfel nu se explică inepetenţa sa pentru un subiect atât de proaspăt şi de generos. Obosită fiind, respectiva presă este şi morocănoasă, invidioasă şi veninoasă ca o babă supărată pe tovarăşele ei de pe bancuţa din faţa porţii. Cu totul altfel ar fi stat probabil lucrurile prin paginile ziarelor dacă Silviu Popescu divorţa, dar însurătoarea unui confrate, care presupune un nou început, speranţe şi echilibru nu este subiect pentru presa noastră cea de toate zilele.

În emisiunea mea „Criterii politice”, de la VTV, Silviu Popescu a susţinut că presa din Vâlcea este cel mai mare brand al zonei, alături de „Cocoşul de Hurez” sau de celebrele noastre mânăstiri. Proaspăt căsătorit fiind, directorul de la „Curierul de Râmnic” vede lucrurile cu optimism şi generozitate. Cum subsemnatul este un burlac veteran, îmi permit să nu le văd deloc astfel.

Cred că, din cauza sărăciei, jurnalele din zona aceasta au intrat în degringoladă. Asemenea unui individ înfometat, ziaristul nostru local pleacă de acasă doar cu gândul de a-şi face rost de ceva de-ale gurii, iar cum firfiricii se găsesc cel mai uşor în zona politicii locale, el se îndreaptă imediat într-acolo. Silviu Popescu fiind înfometat şi el, nu se pune problema să prezinte interes pentru cei care, după ce pun jos condeiul, întind mâna cu care au scris spre eroii articolelor respective. Dacă a fost vreodată brand, presa aceasta a ajuns un brand în mizerie.

Poate ar trebui şi să psihanalizez un pic locala noastră presă. Având un inconştient bogat în fantasme şi plin de spaime, ziaristica vâlceană nu riscă să se bage în chestiuni sfinte care ţin de familiile ei. Teritoriul acesta e minat şi e mai bine pentru toată lumea să fie ocolit. A, dacă e vorba despre familiile altora, mai ales ale politicienilor care nu se grăbesc să scoată banul de la chimir, atunci se dă liber la bârfă şi intoxicare ! Cu asemenea complexe psihologice e limpede de ce numita presă nu mai are forţa pe care o avea când era brand sănătos.
În fine, să încercăm să facem noi ceea ce nu au făcut alţii şi anume să mai scriem câteva cuvinte despre căsătoria lui Silviu Popescu. Se cuvine să remarc mai întâi că talentatul nostru coleg s-a însurat cu o domnişoară nu doar frumoasă, ci şi foarte inteligentă şi cultivată. Este important acest aspect, fiindcă jurnaliştii au boli profesionale, sunt peremptorii, sunt apodictici, fac mereu presă, chiar şi în timpul care pentru alţii ar fi liber. Cine să îl înţeleagă pe un director de ziar dacă nu un psiholog ? Dacă se întâmplă ca acest psiholog să fie şi o femeie interesantă, atunci chiar că sacul şi-a găsit peticul.

Închei aici acest articol care ţine loc de cronică matrimonială dorind proaspetei familii Popescu casă de piatră, fericire şi prosperitate. Un ziarist care se însoară la o vârstă anume dă un semnal că totuşi presa locală a pierdut totul dar nu şi speranţa, ceea ce mă poate duce cu mintea la o zburătoare pe nume Phoenix.

Leave a Response