|luni, iunie 18, 2018
  • Follow Us!

Mircia Gutău va fi liber pe 30 august! 

• Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea,

Mircia Gutău va fi liber pe 30 august!

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău, arestat în urmă cu un an şi jumătate, ar putea fi eliberat condiţionat pe 30 august, a declarat avocatul acestuia, Veronel Rădulescu.

„Miercuri, 17 august, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, de la Penitenciarul din Drobeta-Turnu Severin, a avut în faţă dosarul fostului nostru primar Mircia Gutău, care a executat aproape doi ani din pedeapsa primită, după ce acesta a solicitat liberarea condiţionată.

Comisia, cu participarea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în calitate de preşedinte, a propus liberarea lui condiţionată, ţinând cont de fracţiunea de pedeapsă efectiv executată şi de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, de conduita sa şi de eforturile pentru reintegrarea socială, în special în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică, de responsabilităţile încredinţate, de recompensele acordate şi de antecedentele sale penale”, a precizat Rădulescu.

Propunerea comisiei de admitere a liberării condiţionate, cuprinsă într-un procesul-verbal motivat, împreună cu documentele care atestă menţiunile cuprinse în procesul verbal, au fost înaintate judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

„Procesul verbal întocmit de comisie este un act administrativ care nu constituie decât un aviz consultativ, propunerile comisiei nefiind obligatorii pentru instanţa de judecată. Dar nu cred că există vreun impediment. Ca urmare, la data de 24 august, la Judecătoria din Drobeta-Turnu Severin, un complet de judecată va analiza propunerea comisiei, dispunând punerea în libertate definitivă”, a adăugat avocatul fostului primar.

Leave a Response