Sparle si soparle

miercuri, 17 august 2011

Sparle si soparle

• Unul dintre controversaţii prelaţi râmniceni amestecaţi în scandalurile Episcopie - „Cuvioasa Paraschiva" este cunoscut şi ca un fustangiu notoriu. Ce nu ştiu însă mulţi dintre colegii săi este că în urmă cu ceva ani a întreţinut relaţii intime cu o amantă (cea blondă, mamă a doi copii şi mică patroană) în incinta unei biserici!

• Un deputat vâlcean se pregăteşte să-şi reînnoiască staff-ul tehnic (partea feminină) pentru a patra oară în acest mandat. Pe cele care vor pleca le ştiţi, dar cele două care vin sunt... bune rău!

• Miercuri, protest spontan la Maternitatea Vâlcea, fostul Spital de Obstetrică şi Ginecologie. Peste 50 de salariaţi din cei 200 au blocat prin rotaţie intrarea în incinta spitalului, nemulţumiţi că pe luna iulie îşi vor primi salariile diminuate cu 15 procente. Liderii de sindicat susţin că s-a ajuns în situaţia respectivă din cauză că înainte de a deveni secţie a Spitalului Judeţan Vâlcea, Maternitatea a funcţionat ca spital de categoria a 5-a motiv pentru care Casa de Asigurări de Sănătatea nu deconta toate serviciile raportate. După aproximativ două ore de negocieri între sindicate şi conducerea spitalului, s-a luat decizia ca plata salariilor celor 200 de angajaţi ai maternităţii să fie amânată până pe 22 august.

• Deranjat de dezvăluirile „Ziarului de Vâlcea", nea Costică de pe platformă şi-a angajat „postaci" care să murdărească pagina de internet a ziarului cu tot felul de înjuraturi şi aberatii, pe care nu le mai cred nici măcar copiii de grădiniţă. Unuia dintre postaci, Don Costellino i-a plătit o vacanţă în Grecia, în localitatea Rovoliari (IP: 188.4.85.66). Băieţi, disperarea e mare, dar laţul se strânge de la o zi la alta! AMR...12 zile!

• „Specialista" în chimie şi economie a PDL Vâlcea, Alina Tîrlea, a fost „decapitată" de ministrul Economiei, Ion Ariton. Vai, vai, ce păcat! Consiliul de Administraţie al Oltchim, întrunit în şedinţă miercuri, 17 august, a luat act de demisia prezentată de administratorul Alina-Eugenia Tîrlea, aceasta invocând motive personale, se arată într-un comunicat al societăţii remis Bursei de Valori Bucureşti. Administratorul provizoriu numit de Consiliul de Administraţie este un amic sibian al ministrului, Marius-Constantin Olariu, iar confirmarea sa în funcţie urmează să aibă loc în următoarea Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor programată pentru data de 29 august. Olariu este patronul societăţii Bîlea Turism din Sibiu.

• Popa Nicolae Proteasa a ajuns datorită sistemului PCR (pile, cunoştinţe şi relaţii) director peste Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea. Junele preot s-a umflat în pene ca un curcan pentru că a fost susţinut de ÎPS Gherasim (via fratele Ion din SUA). Despre popa Preoteasa, publicaţia „Indiscret în Oltenia" scria în urmă cu ceva vreme: „La scurt timp de la numire, Proteasa a ajuns să nu mai comunice aproape deloc cu profesorii seminarului, să dicteze după cum îl taie capul şi, evident, să pună pe butuci instituţia pe care o conduce. Odată cu venirea în eparhie a PS Emilian Lovişteanul, Nicolae Proteasa a şi trecut în tabăra noului episcop vicar." Ultima ispravă a popii, care acum slujeşte la Biserica Sfântul Ion din municipiu, a fost „predica" de duminca trecută, când Preoteasa le-a vorbit enoriaşilor despre... anumite articole din ziare. Popă Nicolae, chiar aşa de creduli şi ignoranţi îi credeţi pe vâlceni în secolul XXI?

• Mesaj pe adresa electronică a ziarului: „Primii noi angajaţi de la Arpechim Piteşti au fost rudele liderilor de sindicat - Dumitru si Radu. Atât ginerele lui Dumitru cât şi fata lui Radu ocupă posturile degeaba."

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe