Lucrări de peste 100 de miliarde lei vechi, inaugurate de Sfânta Marie Mică la Bărbăteşti

miercuri, 17 august 2011

Lucrări de peste 100 de miliarde lei vechi, inaugurate de Sfânta Marie Mică la Bărbăteşti

Deputatul Aurel Vlădoiu i-a făcut o nouă vizită, zilele trecute, colegului şi prietenului său Constantin Banacu, primarul comunei Bărbăteşti. Ca de fiecare dată, cei doi social-democraţi au luat comuna la pas, schimbând idei şi impresii despre fiecare investiţie realizată, aflată în derulare sau în stadiul de proiect. „L-am felicitat încă o dată pe Constantin Banacu pentru ceea ce a reuşit să facă pentru Bărbăteşti, pentru că este implicat total în viaţa comunităţii sale, este foarte activ, muncitor şi rezolvă foarte multe dintre problemele oamenilor. Cea mai mare realizare a sa din ultima vreme, evident, este investiţia prin PNDR, Măsura 3.2.2., în valoare de peste 100 de miliarde lei vechi. Aceasta cuprinde, printre altele, extinderea reţelei de canalizare pe o lungime de 2,2 kilometri, extinderea reţelei de apă, tot pe o distanţă de 2,2 kilometri. Ambele obiective sunt finalizate, ceea ce înseamnă că, în momentul de faţă, comuna Bărbăteşti are, în total, 33,2 km. de canalizare şi 32,3 km. de reţele de aducţiune cu apă. Este un lucru extraordinar!", a remarcat deputatul Vlădoiu.

Parlamentarul PSD a mai precizat că, în cadrul aceluiaşi proiect, a fost prevăzută şi asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 14,5 kilometri. „În momentul de faţă, mai sunt de executat lucrări doar pe 1,8 kilometri, rigole etc. A fost adusă şi o scenă care va fi folosită pentru organizarea de sărbători, manifestări culturale, artistice. Sperăm ca, de sărbătoarea comunei, de Sfânta Marie Mică, pe 8 septembrie, să fie inaugurate toate aceste obiective, realizate prin PNDR. Un pic în urmă este amenajarea centrului medico social, dar sunt convins că şi acesta va fi gata până atunci. Clădirea a fost înălţată, urmează să se pună acoperişul, să se facă finisajele interioare, să fie dotat şi aşa mai departe", a adăugat reprezentantul PSD. Nu în ultimul rând, acesta a anunţat că, în această perioadă, tot la Bărbăteşti, se lucrează intens şi la amenajarea drumurilor de acces către suprafeţele agricole deţinute de fermierii locali.

De asemenea, de curând, s-au încheiat lucrările de modernizare a Căminului Cultural din satul Bărbăteşti. „Următoarea investiţie mare este cea prin PNDI. Este vorba despre o finanţare pentru Căminul cultural de la Bârzeşti. Ca o concluzie, dacă vreţi, sunt foarte multe lucruri într-adevăr deosebite care ne bucurăm că se întâmplă la Bărbăteşti. O problemă care nu ne dă pace, în schimb, este investiţia privind amenajarea bazei sportive. Guvernul s-a angajat să participe cu suma de 7 miliarde la realizarea acestei investiţii prin celebra Ordonanţă 7. Mizând pe seriozitatea Executivului, pe buna credinţă a acestuia, autorităţile locale au început lucrările, însă, nici până în prezent n-au primit banii. Eu voi insista în continuare la Guvern, prin interpelări la ministere, la premier, pentru rezolvarea acestei situaţii, mai ales că, aşa cum spuneam şi cu alte ocazii, comuna Bărbăteşti nu este un caz singular", a concluzionat deputatul Aurel Vlădoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe