CJPC Vâlcea a închis "magazinele de vise"

miercuri, 17 august 2011

CJPC Vâlcea a închis "magazinele de vise"

În urma controalelor efectuate în seara zilei de 11.08.2011 la cei 2 operatori economici ce comercializează plante etnobotanice în Municipiul Rm Vâlcea şi în urma abaterilor constatate s-au aplicat celor 2 operatori economici sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 lei şi sancţiune complementară conform art 56 alin ( 1) lit b din OG 21/1992 ÎNCHIDEREA TEMPORARĂ A UNITĂŢILOR PE O DURATĂ DE 12 LUNI .

Astfel s-a emis decizie de închidere a celor 2 unităţi ce comercializează plante etnobotanice pe o perioadă de 12 luni de la data emiterii deciziei respectiv 12.08.2011.

Motivele care au dus la dispunerea sancţiunilor complementare sunt săvârşirea repetată de către operatorii economici a unor abateri sancţionate de către organul de control în decurs de 6 luni de la prima constatare, abateri constatate de CJPC Vâlcea în urma acţiunilor de control .

Proliferarea comercializării produselor pe bază de plante care conţin substanţe cu efect halucinogen constituie un pericolul pentru sănătatea consumatorilor, confirmat prin frecvente intervenţii de urgenţă ale medicilor. ANPC a intensificat acţiunile de control în acest domeniu. S-a verificat atât respectarea prevederilor legale de către operatorii economici cât şi modul în care consumatorii sunt informţi şi, implicit, protejaţi de riscul de a achiziţiona produse care le pot pune în pericol viaţa sau sănătatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe