|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Chestorul de poliţie Ion Stoica faţă cu reacţiunea mişcării feministe din România 

Chestorul de poliţie Ion Stoica faţă cu reacţiunea mişcării feministe din România

Nicu Trandafir

Unele declaraţii de bun simţ date la începutul acestei săptămâni de chestorul Ion Stoica, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, au inflamat în mod fals partea feminină a scenei publice şi politice româneşti, lăsând să se înţeleagă că şeful IPJ Vâlcea ar avea ceva cu intrarea femeilor în Poliţie. Total neadevărat! Omul doar a spus că sunt posturi de poliţie în mai multe zone din judeţ unde nu există personal, deoarece femeile care au ocupat aceste funcţii ţin posturile blocate fiind plecate cu anii în tot felul de concedii (medicale şi maternale).
Concret, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea, chestorul Ion Stoica, spunea că numărul femeilor în poliţie ar trebui limitat din mai multe considerente. „Multe dintre ele nu se adaptează la problemele specifice muncii noastre. Femeile sunt foarte deştepte, isteţe, silitoare, dar majoritatea vor să aibă posturi la oraş, iar acest lucru nu se poate. La posturile din mediul rurale ele nu se adaptează, în primul rând condiţiile de igienă în lumea satului fiind cu totul altele decât la oraş”. În IPJ Vâlcea sunt 119 femei poliţist şi 803 bărbaţi poliţişti. Noua reorganizare a poliţiei, prin înfiinţarea secţiilor de Poliţie Rurală, a presupus transferul multor femei poliţist din mediul urban, în cel rural.

Potrivit şefului Poliţiei vâlcene, cele mai vizate sunt femeile agent de poliţie (subofiţer). „Majoritatea dintre ele sunt născute la oraş. În lumea satului, majoritatea oamenilor nu au bani ca să îşi poată da copiii la şcoală să termine cel puţin liceul, iar de aceea, femeile poliţist care iau examenul de admitere la Şcolile de poliţie, provin din mediul urban. Nu aş vrea să se înţeleagă că am ceva cu ele! Îmi plac femeile poliţist deştepte, cele care dau dovadă de inteligenţă. Dar ele nu se adaptează în mediul rural, iar în oraş nu sunt locuri nici la birou, unde să fie repartizate”.

O altă chestiune pentru care ar trebui redus numărul de femei-poliţist, în opinia şefului IPJ Vâlcea, este aceea că femeile beneficiază de concediu maternal. „După ce a născut, să zicem, doi copii, o femeie poliţist poate sta patru sau chiar să îşi prelungească Concediul Maternal la cinci ani. În tot acest răgaz, posturile lor rămân libere, nimeni nu poate fi repartizat pe postul respectiv”. Din cauza acestor impedimente, chestorul Ion Stoica spune că situaţia s-ar putea regla dacă se vor lua câteva măsuri. „În opinia mea, la Şcolile de poliţie, atât femeile cât şi bărbaţii ar trebui să dea aceleaşi probe fizice, aceleaşi bareme. În viaţa de zi cu zi, ele au aceleaşi competenţe, aceleaşi atribuţii cu bărbaţii. Să se dea exemenele cum s-a dat în urmă cu vreo trei ani la Pompieri, când baremele au fost aceleaşi şi pentru bărbaţi şi pentru femei”.

O altă soluţie prin care numărul de femei poliţist să fie redus, în opinia chestorului Stoica, este aceea ca la Şcolile de Poliţie să se cadideze pe un număr stabilit, din timp, de locuri pentru femei cât şi pentru bărbaţi. „Pentru că sunt mult mai silitoare şi învaţă mult mai bine, an de an, tot mai multe femei iau examenul în Poliţie. De aceea trebuie stabilit, din timp, numărul de locuri pentru bărbaţi şi pentru femei”, a mai spus chestorul Stoica.

Replica mult prea „feministă” a deputatului Sulfina Barbu...

În replică la aceste declaraţii, preşedintele organizaţiei de femei a PDL, deputatul Sulfina Barbu, a anunţat, marţi, că OFPDL va depune plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva şefului IPJ Vâlcea, condamnând vehement declaraţiile discriminatorii făcute de acesta la adresa femeilor. „OFPDL a primit cu stupoare declaraţiile şocante ale şefului Poliţiei din Vâlcea şi consideră că o asemenea atitudine discriminatorie şi retrogradă este inadmisibilă într-o instituţie a statului român. Egalitatea de şanse şi drepturile femeilor mame sunt garantate în România prin lege, iar instituţiile statului sunt obligate să respecte legislaţia în vigoare”, a declarat Sulfina Barbu. Potrivit acesteia, declaraţiile şefului Poliţiei vâlcene sunt cu atât mai grave „cu cât vin din partea conducerii unei instituţii menite să apere respectarea legii”.

Precizând că ar fi periculos ca astfel de comportamente să rămână nesancţionate, deputatul democrat-liberal anunţă că OFPDL va depune plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva chestorului Ion Stoica pentru declaraţiile şi acţiunile discriminatorii pe care a anunţat că le va întreprinde.

Leave a Response