|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Blestemul divorţurilor loveşte din plin handbalistele de la Oltchim 

Blestemul divorţurilor loveşte din plin handbalistele de la Oltchim

La nivel de sporturi de echipă, România trăieşte în special datorită handbalului feminin. Plecate în cantonamente câte opt sau nouă luni pe an, sportivele întâmpină mari dificultăţi în viaţa de familie.

Dorinţă. Adina Meiroşu şi Ovidiu Fiera speră că îşi vor rezolva neînţelegerile şi vor putea continua împreună
Frumoasă, bogată şi talentată, Adina Meiroşu este o femeie la care orice bărbat ar visa. Ovidiu Fiera, un fost arbitru de handbal, este cel care a luat-o de soţie în 2008 şi toată lumea îi vedea pe cei doi formând un cuplu foarte fericit. În realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. Cei doi se văd foarte rar şi au fost la un pas de divorţ. Ovidiu este patronul unei firme care organizează nunţi şi botezuri şi, în urmă cu doi ani, în timp ce soţia era la Cluj, într-un turneu, a decis să plece de acasă. „Adevărul este că petrecem timp împreună când sunt în vacanţă cu Oltchim, iar el în post, când nu se organizează nunţi şi botezuri”, recunoaşte şi Adina. Între timp, lucrurile s-au rezolvat, dar păţaniile multora dintre colegele din echipa naţională reprezintă un motiv de teamă pentru familia Meiroşu Fiera.

Ciudat. Cu o carieră impresionantă în spate, Carmen Amariei a ales acum să joace în eşalonul secund

Suferinţă şi declin pentru Amariei

În 2009, Carmen Amariei divorţa de voleibalistul Radu Lungu după doar doi ani de căsătorie. Ocupaţi amândoi cu antrenamentele şi cantonamentele, cei doi şi-au dat seama că nu au suficient timp unul pentru celălalt. Amariei era în acel moment într-un moment foarte bun al carierei. Tocmai se transferase la deţinătoarea Cupei Cupelor în acea vreme, FCK Handbold Copenhaga. A urmat un adevărat declin, iar Carmen a semnat în această vară cu Terom Z Iaşi din a doua divizie.

Valoroasă. Oana Manea a reuşit prin evoluţiile sale să se ridice la nivelul Ionelei Stanca, cea pe care o
înlocuieşte la naţională

Oana Manea, căsătorită doar trei luni

Pe 28 iunie 2008, Oana Manea s-a căsătorit cu George Miclescu, cel alături de care trăia de mai mulţi ani în concubinaj. Totul avea să se rupă însă imediat, în mod surprinzător. După doar trei luni, Oana anunţa că divorţează de George, apoi s-a mutat singură. Pe plan profesional avea să-i meargă din ce în ce mai bine pentru că începuse să joace tot mai mult în locul Ionelei Stanca.

Urmărită. Extrema Ada Nechita a captat interesul publicului atât prin evoluţiile sale, cât şi prin relaţia cu Florin Costea

Fostul soţ al Adei Nechita a fost arestat

Cazul Adei Nechita este un adevărat scenariu de film. Frumoasa blondă a fost căsătorită cu fostul fotbalist Cătălin Olteanu, de la Electra Râmnicu Vâlcea, poreclit Salată. În 2008, acesta a fost arestat, împreună cu alţi 19 români, în dosarul „Malware”, fiind acuzat de fraude pe internet în SUA. Ulterior, după ce „Salată” a fost eliberat, Ada a decis să divorţeze. Pentru handbalistă a urmat relaţia cu Florin Costea, poreclit Cioara. Cei doi păreau că se înţeleg excelent până când atacantul a decis să vină în Bucureşti pentru a semna cu Steaua.
„Toto” şi Maier, ghinioniste şi ele

Eroină. Talida Tolnai a reuşit câteva evoluţii de poveste la Campionatul European din Danemarca, unde România a obţinut medalia de bronz

Problemele sentimentale s-au extins pentru mai multe dintre componentele de bază ale echipei naţionale. Talida Tolnai, Ramona Maier, Oana Şoit şi Roxana Gatzel au fost şi ele lovite de blestemul divorţurilor. Pentru fiecare, cariera sportivă a fost atât de importantă încât le-a provocat serioase motive de tristeţe în viaţa personală. (www.cancan.ro)

http://www.cancan.ro/sport/extrafotbal/blestemul-divorturilor-loveste-din-plin-handbalistele-178622.html

Leave a Response