Autovehicule furate din Italia şi Spania au fost depistate de poliţiştii vâlceni

miercuri, 17 august 2011

Autovehicule furate din Italia şi Spania au fost depistate de poliţiştii vâlceni

La data de 11 august a.c., ora 18.30, poliţiştii din oraşul Călimăneşti, în timp ce executau o acţiune preventivă de monitorizare a traficului şi a reducerii riscului de producere a evenimentelor rutiere, au identificat, un autoturism marca VW Golf, condus de Florin S., de 23 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar la verificarea autovehiculului în bazele de date ale poliţiei s-a constatat că numerele de înmatriculare aplicate erau false, autoturismul figurând ca fiind furat din Spania în anul 2010.

Pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul I.P.J. Vâlcea, în vederea clarificării situaţiei juridice a acestuia.

De asemenea poliţiştii rutieri au fost sesizaţi de către reprezentanţii Registrului Auto Român Vâlcea, că la sediul instituţiei din municipiul Râmnicu Vâlcea s-a prezentat o persoană care intenţiona să omologheze o motocicletă marca Suzuki, fabricată în anul 1998, despre care sunt suspiciuni că ar fi furată.

În urma verificărilor în bazele de date ale poliţiei s-a constatat că aceasta figura ca fiind furată din Italia în anul 2006.
Motocicleta a fost lăsată în custodia lui Florin C., din municipiul Râmnicu Vâlcea, fiind persoana care a prezentat-o la Registrul Auto Român, iar situaţia juridică a motocicletei urmează să fie stabilită prin corespondenţă cu autorităţile din Italia.

Material lemnos confiscat de poliţiştii din Laloşu şi Făureşti

Poliţiştii din Laloşu şi Făureşti au organizat o acţiune pe linie silvică pentru prevenirea şi combaterea furturilor de material lemnos.
Cu această ocazie au fost depistate un număr de şase persoane care au transportat material lemnos fără a deţine documente de provenienţă.
Cele şase persoane au fost sancţionate contravenţional, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.
De asemenea, oamenii legii au identificat cantitatea de 6 metri steri, lemn de foc, specia fag, acesta fiind ridicat şi predat organelor silvice pentru valorificare, poliţiştii continuând verificările pentru stabilirea provenienţei acestuia şi a persoanelor implicate în comiterea acestor fapte ilicite.
Motociclist accidentat la Bălceşti

Marţi, la ora 12.00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Poporului, din oraşul Bălceşti, din direcţia Bălceşti spre Lăcusteni, efectuând virajul la stânga pentru a se înscrie în parcarea din apropiere, a acroşat cu partea faţă-stânga un moped ce se angajase în depăşirea sa.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului de moped, Constantin D., care a suferit fractură de claviculă, fiind transportat la Spitalul Municipal Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Un şofer beat s-a răsturnat cu maşina

Poliţiştii din Ocnele Mari s-au sesizat din oficiu, în timp ce patrulau pe strada Al.I.Cuza, din Ocnele Mari, despre faptul că un autoturism, marca Citroen C5, s-a răsturnat pe partea stângă a drumului, din direcţia de mers Ocniţa spre Ocnele Mari.
La faţa locului, poliţiştii au identificat şi conducătorul auto, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Este vorba de Marius D., de 31 de ani, din municipiul Slatina, care a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal, iar în cazul în care va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 5 ani închisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe