|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Se pare că iţele jafului armat de pe Autostrada Piteşti-Bucureşti, în care s-au furat 23 kilograme de bijuterii de aur, se întind până în judeţul Vâlcea. Potrivit ultimelor informaţii, podoabele trebuiau să ajungă la o expoziţie din Râmnicu Vâlcea, numai că o informaţie s-a „scurs” în prealabil din interioriul celor care trebuiau să organizeze expoziţia şi astfel s-a ajuns să se ştie de către mai multe persoane cu exactitate data şi traseul exact la transportului.

Bijuteriile furate aparţin unei firme din Bucureşti, Diamanti Veri, condusă de un cetăţean turc, susţin surse judiciare, care au precizat că aurul nu era asigurat. Valoarea bijuteriilor furate ar depăşi un milion de euro. Diamanti Veri are capital social minim şi este înregistrată într-un apartament de bloc din Sectorul 4 al Capitalei. Firma a fost înfiinţată în 15 iulie 2010, de un cetăţean turc pe nume Ayhan Numan, născut în Tarsus, în Turcia, în 1963.

• „Ziarul de Vâlcea” şi mai mulţi cetăţeni din Râmnicu Vâlcea au depus o plângere penală la Parchetul Judeţean de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva conducerii Arhiepiscopiei Râmnicului, care a permis divulgarea prin presă a unor date cu caracter personal. Concret, la solicitarea Arhiepiscopiei, ziarul nostru a depus săptămâna trecută la registratura acestei instituţii religioase tabelul cu semnături (nume, prenume, serie şi număr din CI, precum şi CNP-uri) ale enoriaşilor care refuză numirea consilierului episcopal Ion Predescu în funcţia de preot paroh la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Râmnicu Vâlcea.

Prin „grija” unuia dintre slujitorii de frunte ai Arhiepiscopiei (sunt bănuiţi: Emilian Groşenoiu, Ioan Dinică, Mariana Gaiţă, Constantin Matei) documentul respectiv a ajuns în posesia unui ziarist de la o publicaţie regională, care l-a şi publicat în facsimil. Conform Codului Penal, semnatarilor respectivului memoriu li s-au încălcat drepturile şi li s-a produs un prejudiciu moral, fiind încălcate şi prevederile Legii nr. 677/2001, 584/2002, 46/2003, fiind nerespectată confidenţialitatea ce trebuia păstrată cu referire la aceste date cu caracter personal. Sancţiunea pentru această infracţiune este amenda penală sau închisoare de la un an la trei ani de închisoare.

• Încă o veste tristă pentru vâlceni: cei de la fantomatica Moda Sârguinţa au abandonat din nou lucrările de demolare parţială a clădirii mizerabile din centrul Râmnicului, dintre River Plaza Mall şi Winmarkt Mall. De aproape o lună de zile, demolarea… bate pasul pe loc, după ce la „Sârguinţa lui Catrinoiu” s-a început demontarea ferestrelor de pe latura de est a imobilului. Ne întrebăm pentru a 18 oară: de ce stă Primăria Râmnicului şi Poliţia cu mâinile în sân şi asistă neputincioasă la încălcarea legii şi a bunului simţ de către cei de la Moda Sârguinţa?

• Mai mulţi ţigani-romi şi-au făcut un obicei să tulbure liniştea nopţii mai multor oameni care locuiesc în zona centrală a Râmnicului, chiar lângă Biserica „Cuvioasa Paraschiva”. Aproape în fiecare noapte, ţiganii-romi vin, îşi parchează ostentativ maşinile cu număr de Bulgaria (chiar pe locurile de parcare ale locatarilor din zonă), după care intră în barul din vecinătate unde îşi „asezonează” şederea cu tonuri grave de manele şi de jocuri de noroc. Cu toate că au fost sesizate, Primăria şi Poliţia dau neputincioase din umeri….

• Prefectul Petre Ungureanu şi ceilalţi angajaţi din cadrul instituţiei au „uitat” să-şi mai actualizeze lista cu veniturile nete realizate tocmai… din luna mai.

Leave a Response