|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Primăria Brezoi organizează cea de-a doua ediţie a “Târgului Lotrilor” 

Primăria Brezoi organizează cea de-a doua ediţie a „Târgului Lotrilor”

Primăria oraşului BREZOI organizează în perioada 19 -21 august 2011, la Brezoi, cea de-a doua ediţie a Târgului Lotrilor, cel mai important eveniment adresat locuitorilor din nordul judeţului Vâlcea.

Centrul Brezoiului va deveni, timp de trei zile, la iniţiativa primarului Robert Schell, locul unor spectacole şi concerte de excepţie, grupate în jurul principalului punct de atracţie: Scena din Parcul Central. Aici vor cânta, printre alţii, artişti ca Nelu Ploieşteanu, JukeBox şi Voltaj. Tot aici, locuitorii vor putea asista la un spectacol susţinut de elevii Liceului Teoretic Brezoi.

Deschiderea oficială a Târgului Lotrilor, de vineri, 19 august, ora 18.30, va fi marcată de premierea cuplurilor ce împlinesc 50 de ani de căsătorie.

Vineri seara, în Parcul Central, brezoienii pot asista la un concert extraordinar „Rapsodia Valceana”, de la ora 19.00, iar după ora 21.00 va urca pe Scena din Parcul Central Nelu Ploieşteanu, pentru un recital de excepţie.

Seara se va încheia cu un foc de tabără.

Sâmbătă, 20 august va fi o zi dedicată muzicii rock. Vor canta incepand cu ora 19.00 trupele Stiker, Stone Haze şi Prometeu, pentru ca seara să fie completată printr-un concert JukeBox.

În ultima zi a Târgului Lotrilor, la ora 19,00, un spectacol susţinut de elevii Liceului Teoretic Brezoi va anima atmosfera. Va urma un concert Alex Tomaselli Band & Julia Mayaya. De la ora 21.30, trupa Voltaj va urca pe scena Parcului Central.

Un foc de artificii va marca sfârşitul Târgului.

Într-o primă ediţie în 2009, Târgul Lotrilor, iniţiat de primarul Robert Schell, a adunat peste patru mii de locuitori ai Nordului judeţului Vâlcea, care s-au bucurat de renaşterea unei sărbători străvechi localizată la confluenţa Lotrului cu Oltul, în inima Ţării Lovistei.

Aici haiducii, lotrii, se întâlneau în prag de toamnă cu oierii, care-şi coborau turmele din munţi. Acel ancestral târg de produse se transformă azi într-un târg al turismului zonal.

Leave a Response