Oltchim trimite în şomaj tehnic peste 1000 de angajati

miercuri, 10 august 2011

Graţie managementului „performant" al directorului general Constantin Roibu:

Combinatul OLTCHIM, în pragul falimentului

Oltchim trimite în şomaj tehnic peste 1000 de angajati

Managementul dezastruos al lui Constantin Roibu aruncă în şomaj peste 1.000 de salariaţi ai combinatului. Mai mult, societatea riscă falimentul pentru că a încălcat legislaţia de mediu.

Salariaţii Oltchim îndură consecinţele a 20 de ani de management neperformant al echipei conduse de Constantin Roibu, directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al combinatului. Începând de astăzi, 1.025 de angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic, deoarece conducerea Oltchim a găsit resursele necesare să finanţeze doar 30% din funcţionarea societăţii.

Mai mult, potrivit unui raport de expertiză contabilă comandat de conducerea societăţii, combinatul din Râmnicu Vâlcea va intra în faliment dacă va fi obligat de judecători să plătească amenda de 14,3 milioane de euro (59,2 milioane de lei), primită de la Autoritatea pentru Fondul de Mediu (AFM).

Publicitate ilegală

Managementul combinatului a încercat, în ultimul timp, să disimuleze problemele reale ale societăţii prin lansarea pe piaţă a unor informaţii cu spioni străini, care ar dori să distrugă "perla petrochimiei". Aceste informaţii au fost apoi preluate şi amplificate de publicaţii plătite cu publicitate "grasă" de către Oltchim. Practica, pe lângă că e imorală, e şi ilegală, din cauza pierderilor uriaşe ale societăţii.

Ultima „performanţă" de manager a lui Roibu

Dintre cei 1.025 de salariaţi trimişi în şomaj fac parte atât angajaţi din rândul celor care lucrează la Râmnicu Vâlcea, cât şi dintre cei care îşi desfăşoară activitatea la punctul de lucru de la Divizia petrochimică de lângă Arpechim Piteşti. Trimiterea în şomaj se face începând de astăzi, perioada urmând să se încheie cel mai devreme pe 31 august.

Hotărârea a fost luată în şedinţa de luni a CA, care a constatat imposibilitatea finanţării capitalului de lucru al Oltchim, combinatul putând funcţiona, luna aceasta, la numai 30% din activitate. Şedinţa a fost, probabil, ultima condusă de Constantin Roibu. Acţionarii Oltchim vor discuta pe 29 august, propunerea Ministerului Economiei (acţionarul majoritar) de separare a funcţiilor de director general şi de preşedinte al CA. După aprobarea propunerii ministerului Roibu va rămâne doar director general şi simplu membru al CA.

Lichidarea, consecinţa ignorării legislaţiei de mediu

După ce societatea a fost sancţionată cu 14,3 milioane de euro, în martie 2011, pentru nerespectarea legislaţiei de mediu, Constantin Roibu a comandat o expertiză contabilă care să evalueze impactul plăţii amenzii asupra activităţii combinatului. Concluzia expertizei este că achitarea sancţiunii primită de la AFM va însemna, practic, intrarea în faliment. „În cazul executării silite a combinatului, situaţia economico - financiară a societăţii se poate înrăutăţi atât de mult încât să nuşi poată continua activitatea", se arată în raportul expertului contabil Adriana Diculescu.

Potrivit acestuia, amenda nu va putea fi plătită, pentru că societatea nu dispune de lichidităţile necesare şi nici nu poate obţine un credit. Expertul mai atrage atenţia că societatea nu mai are nici posibilitatea de a valorifica bunuri: "Chiar dacă ar exista bunuri (active), negarantate, care ar putea fi valorificate, acestea nu ar putea fi vândute, întrucât ar bloca activitatea societăţii".

Nici reorganizarea judiciară nu ar fi realizabilă, dacă se ajunge la executarea silită ca urmare a neplăţii amenzii, se susţine în raportul redactat la sediul Oltchim. "Opinia noastră este că societatea intră în lichidare, în procedura falimentului", afirmă Adriana Diculescu.

Cine-i vinovatul

Amenda a fost primită din cauză că managementul Oltchim nu a restituit la termen certificatele pentru emisii de gaze cu efect de seră pentru anul 2009. Constantin Roibu a anunţat că va cere anularea sancţiunii în instanţă, suspendarea acesteia urmând a fi judecată luna viitoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Comisia Europeană a refuzat solicitarea guvernului de neaplicare a sancţiunii şi a cerut să se aplice amenzile legale în cazul Oltchim şi a altor 11 societăţi. Constantin Roibu nu a dorit să comenteze concluziile raportului de mai sus, tot aşa cum a refuzat, în repetate rânduri, să ne precizeze cine se face vinovat de încasarea amenzii.

Perla petrochimiei, adusă la sapă de lemn

Indicatorii economico - financiari ai SC Oltchim SA, de la data de 31 decembrie 2010, arată mocirla în care s-a afundat societatea sub conducerea lui Roibu. Combinatul vâlcean are capitaluri proprii negative (-548,54 milioane de lei), iar obligaţiile curente ale societăţii depăşesc activele circulante cu suma de 785,5 milioane de lei.

Dezastrul mandatului de 20 de ani al lui Constantin Roibu este completat de volumul impresionant al datoriilor - 2,2 miliarde de lei, din care ponderea cea mai mare (1,15 miliarde de lei) o au datoriile comerciale (către furnizori şi altele). Restul îl reprezintă datoriile către AVAS (creditele cu garanţii de stat nerestituite de Oltchim) - 508 milioane de lei, plus credite şi dobânzi către bănci - 598 milioane de lei.

Oltchim a dezinformat Bursa de Valori

Constantin Roibu a ţinut secret faţă de investitori faptul că societatea a fost amendată cu 14 milioane de euro în luna martie 2011, încălcând prevederile legii şi regulamentelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Anunţul sancţionării cu o amendă atât de mare ar fi putut povoca scăderea substanţială a preţului acţiunilor, dar ascunderea acesteia a adus vânzătorilor profituri uriaşe, preţul acţiunilor crescând şi de cinci ori.

După ce „Evenimentul Zilei" a dezvăluit acestă informaţie, iar CNVM a confirmat demararea unei investigaţii, conducerea combinatului a comunicat Bursei existenţa amenzii. După trei luni de la primirea acesteia.

(www.evz.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe