|joi, februarie 22, 2018
  • Follow Us!

Infractorul Nicolae Minea, protejat de un magistrat vâlcean 

• Corupţie la cel mai înalt nivel al justiţiei româneşti?

Infractorul Nicolae Minea, protejat de un magistrat vâlcean

Tiberiu Pîrnău

• organele abilitate ale statului ar trebui să se autosesizeze pentru ca procesul penal al lui Nicolae Minea să-şi urmeze calea firească. Magistratul vâlcean (căruia controversatul om de afaceri vâlcean i-a construit şi i-a mobilat o casă în Râmnicu Vâlcea!) se află deja în vizorul colegilor săi magistraţi, procurorii DNA, având în vedere că nu este la primul caz în care favorizează un infractor în justiţie, la cel mai înalt nivel!

Procesul penal al infractorului vâlcean Nicolae Minea bate pasul pe loc la Tribunalul Bucureşti datorită implicării în actul de justiţie al unui magistrat de origine vâlceană, cu funcţie importantă în justiţia românească. Minea a fost condamnat la opt ani de închisoare în baza unui rechizitoriu întocmit de Departamentul Naţional Anticorupţie de către Judecătoria Suceava. Pe fondul acestui proces penal au ieşit la lumină zecile de infracţiuni economice ale lui Nicolae Minea, fostul acţionar de la Hotelul Alutus, şi ale acoliţilor acestuia. Procurorii DNA şi-au făcut treaba cu profesionalism şi onestitate! Ei au dovedit că Minea a ţepuit statul român cu zeci de miliarde de lei prin neplata taxelor şi impozitelor în cei 10 ani în care a administrat Hotelul Alutus, prin intermediul mai multor firme fantomă. Chiar dacă această sentinţă de condamnare a fost emisă în anul 2005, infractorul Minea se „zbenguie” nestingherit în libertate, continuând şirul nesfârşit al fărădelegilor economice.

Incredibil, dar adevărat, ţeparul vâlcean a beneficiat de „clemenţa” unui reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) din România, care „i-a cântat în strună” infractorului vâlcean. Avocaţii lui Minea au invocat tot felul de excepţii de neconstituţionalitate, dar şi alte chichiţe avocăţeşti, prelungindu-i perioada de libertate clientului lor. De fapt, toţi avocaţii i-au cam luat banii degeaba lui Minea pentru că deznodămândul va fi inevitabil unul singur: închisoarea! Decât să plătească taxe şi impozite statului român, Minea a preferat să scoată zeci de mii de euro din buzunar pentru a plăti onorarii colosale unor avocaţi precum Valeriu Stoica şi Marian Nazat. Avocaţii i-au luat banii şi i-au prelungit… „agonia”.  

Ultima excepţie de neconstituţionalitate a fost judecată de către ÎCCJ în luna noiembrie a anului 2010. Judecătorii de la ÎCCJ au respins această procedură juridică fără drept de apel. Cu toate acestea, dosarul nu a ajuns nici după nouă luni la Tribunalul Bucureşti unde trebuie să se judece recursul lui Minea în dosarul penal 63/314/2005 (5096/1/2010). Un bun prieten de-al lui Minea de la ÎCCJ (vâlceanul amintit la începutul articolului) a avut grijă „să încuie” dosarul într-un sertar şi să „înghită” după aceea cheia. Tocmai de aceea la înfăţişarea din luna iunie, judecătoarea a spus că nu are ce să judece, având în vedere că nu a studiat încă dosarul. Mai mult decât atât, judecătoarea respectivă a afirmat în sala de judecată, că a sunat de mai multe ori la ÎCCJ pentru a i se pune la dispoziţie (spre judecarea acestei cauze!) dosarul, dar s-a lovit de indiferenţa colegilor săi de la înalta instituţie judecătorească. Totul are o explicaţie, iar Minea nu se poate abţine să nu se laude cu relaţiile sale! 

Organele abilitate ale statului ar trebui să se autosesizeze pentru ca acest proces penal să-şi urmeze calea firească. Magistratul vâlcean (căruia Minea i-a construit şi i-a mobilat o casă în Râmnicu Vâlcea!) se află deja în vizorul colegilor săi magistraţi, procurorii DNA, având în vedere că nu este la primul caz în care favorizează un infractor în justiţie, la cel mai înalt nivel!  

Leave a Response