Cântăreţi celebri vin la Serbările Mix Music Evolution

duminică, 7 august 2011

Cântăreţi celebri vin la Serbările Mix Music Evolution

Promovarea oraşului ca destinaţie de vacanţă şi de timp liber continuă într-un ritm susţinut după inaugurarea în această primăvară a Centrului municipal de Informare şi Promovare Turistică. Municipalitatea a gândit o serie manifestări cu scopul de a atrage cât mai mulţi turişti. În acest sens, la mijlocul lunii august pe Bulevardul Dem Rădulescu vor avea loc o serie de concerte, organizatorii manifestării „Serbările Mix Music Evolution" primind sprijin din partea Primăriei Râmnicului pentru desfăşurarea evenimentului.

„Aşa cum mi-am exprimat intenţia de nenumărate ori, îmi doresc ca oraşul nostru să devină o reală atracţie turistică, iar acest lucru se poate face printr-o promovare continuă. Concertele pot fi un motiv de a atrage turişti, iubitori de muzică. Astfel, pe 12, 13 şi 14 august vor concerta la Vâlcea, Laurenţiu Duţă, Leo Iorga, Maria Dragomiroiu, Andreea Bălan, Proconsul, DJ Jungle, Elisabeta Turcu şi alte nume ale muzicii româneşti, în cadrul unui eveniment pe care îl organizăm pe Bulevardul Dem Rădulescu. Ne-am gândit din nou la această locaţie după Serbările Timişoreana întrucât semnalele venite de la oameni au fost bune, blocarea temporară a acestei artere nu influenţează major traficul auto şi pietonal, existând rute alternative, iar poziţionarea geografică a locaţiei creşte interesul pentru o vizită la Grădina Zoologică şi la Ştrandul Ostroveni, aflate în imediata vecinătate", a declarat primarul Romeo Rădulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe