|miercuri, iunie 20, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Traian Băsescu a declarat, cu puţin timp în urmă, că există posibilitatea ca unele societăţi de stat, să fie lăsate să intre în faliment. Astfel, acesta ˇva rezolvaˇ problemele companiile neperformante, aşa încât Guvernul să rămînă în amintire că scoate din dificultate orice societate de statˇ….  Nu a precizat însă, despre care societăţi de stat este vorba. Ghici ciupercă (Oltchim) într-un picior, la ce societate făcea referire preşedintele…?

• În atenţia conducerii societăţii Hidroconstrucţia SA Olt Superior Râmnicu Vâlcea: „Conducerea Şantierului Vâlcea punct de lucru Râureni Rm. Vâlcea fură ca-n codru şi nu se sesizează nimeni, angajaţiilor fiindu-le frică să vorbească. Ing. I. I. şef de şantier şi-a pavat curtea cu pavele şi borduri făcute în Râureni, şi-a zugrăvit casa cu zugravii şi materialele şantierului, forţeaza şefii punctelor de lucru (ex. Prundeni) şi ing. mecanic de la fabrică şi sortare să facă bon de consum pe toate cantităţile de beton, fier şi ciment furate, acelaşi lucru îl face şi ing. sef H. M., muncitorii nu-şi mai pot face meseria deoarece prioritatea nr. 1 a acestor sefi este să-şi facă lucrările lor particulare şi să fure de ani de zile. Toate avizele sunt modificate este o mafie tip caracatiţă şi vom sesiza organele competente să ia măsuri URGENTE!!! Vă rugăm să interveniţi cât de repede şi să verificaţi ce se întâmplă pe platforma Râureni Rm. Vâlcea. Cu respect, angajatii platformei Râureni Rm. Vâlcea” – aceasta este o scrisoare primită pe adresa electronică a ziarului.

• Mare adevăr a grăit prin gazeta sa ziaristul Petre Tănăsoaica, la editorialul din prima pagină: „…în opinia mea, liderul actual al liberalilor, aşa cum am mai spus-o şi altădată, este superlativul absolut al mediocrităţii politice, girat cu parafa înţelegerii de doctor inginer Ion Câlea.” Totuşi, nu înţelegem de ce este promovat la modul pozitiv, în acelaşi ziar, la pagina doi politicianul „ultra-mediocru”… Cristian Buican?!

• Unitatea de măsură a incompetenţei în politica vâlceană este: „buicanul”.

• Patronul de la TPSUT Mehedinţi, Dan Bălan, continuă să „tragă sforile” pentru a înhăţa contractul privitor la transportul cărbunelui pe cale rutieră de la Berbeşti-Alunu la CET Govora. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a declarat recent că nu există motive întemeiate în baza cărora fostul transportator (care şi-a dovedit seriozitatea în ultimii ani) să fie „tras pe linie moartă”.

• Cea mai proastă veste pentru vâlceni a căzut zilele trecute ca un trăznet: penalul Florinel Butnaru s-a reîntors în fruntea ARR Vâlcea. Omul care a creat un adevărat haos şi debandadă în transportul auto de persoane, a revenit „la matcă” în baza unei ciudate şi misterioase hotărâri judecătoreşti. Îl vom monitoriza cu atenţie pe acest Butnaru!

• „Informaţia” apărută în presa locală, referitoare la presiunile pe care le-ar face Constantin Pârvu asupra conducerii DGASPC Vâlcea în vederea atribuirii de contracte preferenţiale are… un sâmbure de adevăr. Asta pentru că firma respectivă (protejată de liderul sindical) a livrat instituţiei mărfuri în anul 2010 de vreo 3.000 lei (două calculatoare), iar profitul nu a fost unul colosal… Referitor la ce s-a întâmplat în 2008 şi 2009 încă mai cercetăm.

Leave a Response