|sâmbătă, septembrie 22, 2018
  • Follow Us!

Împăratul Dican umblă în pensula goală 

Împăratul Dican umblă în pensula goală

Gheorghe Smeoreanu (www.criterii.ro)

Foarte elegantă în felul ei disputa dintre Petre Tănăsoaica şi Olivia Cîrciu cu privire la pictorul Gheorghe Dican. Mă voi amesteca şi eu puţin în discuţie, cu toate că nu am nici competenţa dlui Tănăsoaica în ale artei plastice, nici verva dnei Cîrciu în veştejirea celor care risipesc banul public. Îmi voi da numai cu părerea,fără pretenţia de a formula verdicte.

Mai întâi, voi preciza că o înţeleg pe Olivia Cîrciu atunci cînd spune că se cheltuiesc cam mulţi bani de la Primărie pe mâna preşedintelui UAP Vâlcea Gheorghe Dican. Cred însă că ziarista de la „Vocea Vâlcii” vrea să spună ceva mai mult şi anume că nu sumele decontate, în sinea lor, ar fi problema, ci faptul că Gheorghe Dican însuşi nu face prea multe parale ca artist plastic. Mă rog, eu unul asta am înţeles…

La rândul său, dl Tănăsoaica îl apără pe Dican şi precizează că pe acest pictor nu ar trebui să îl judece ziarişti fără competenţe în analiza artelor plastice şi a creaţiilor culturale în general. Cum ar veni, Olivia Cîrciu nu trebuie să îşi dea cu presupusul deoarece nu se pricepe la pictură.

M-aş băga şi eu, cum spuneam, în acest punct al discuţiei. Ceea ce spune dna Cîrciu mi se pare corect, adică Gheorghe Dican pare cam plictisitor şi, ca s-o spunem pe-a dreaptă, lipsit de talent, în pofida faptului că deţine de decenii bune statutul de primul pictor al Vâlcii, ca să mă exprim aşa. Ei bine, pe aici ar fi problema şi anume că tablourile lui Dican, expuse pe unde vrei şi unde nu vrei, nu sunt de ţinut neapărat în sufragerie, ci pe undeva prin debara, dacă nu chiar în garaj. Mă rog, eu unul aşa aş proceda în cazul în care aş fi fericitul posesor al unei picturi semnate Dican.

Scriind în „România literară” despre acest pictor, Petre Tănăsoaica se acoperă din start cu un citat bine ales din Pablo Picasso:”Până la 16 ani am învăţat să pictez ca Rafael, iar de atunci fac eforturi să pictez ca un copil”. Aţi înţeles unde bate criticul de artă şi anume la faptul că Gheorghe Dican ar putea picta „ca Rafael”, dar face eforturi să picteze „ca un copil”. Cu măiestrie, criticul ne explică şi cum stau lucrurile cu mesajul artistic al tablourilor lui Dican:

„Gheorghe Dican este un om al peisajului înainte de toate, al dealurilor între care şi-a petrecut copilăria, al satelor cu casele pierdute prin văi. N-o să regăsiţi niciodată desene explicite ale acestor locuri, ci doar pete de culoare ce abstractizează peisajul. Imaginaţi-vă că treceţi cu o viteză uluitoare prin spaţiile despre care am vorbit mai sus şi aveţi în mână un aparat de filmat foarte sensibil, care înregistrează totul. Decupajele din filmul făcut de acesta nu vor păstra decât secvenţe mărite aproape absurd, ceea ce rămâne pe pânza lui Dican, plus temperamentul său foarte cald, de cele mai multe ori fierbinte de-a binelea.”

QED – pare a ne spune dl Petre Tănăsoaica, nu găsiţi la Dican „desene explicite”, în schimb vă puteţi îmbăta privirea cu „pete de culoare ce abstractizează peisajul”. Vorba este că ne cam îmbătăm cu apă rece, fiindcă petele de culoare par cam aiurea puse pe pânză, iar peisajul rămâne în mintea şi sufletul artistului şi nu ajunge la privitor. În plus, Dican se pastişează de multă vreme, de unde şi impresia mea ca nespecialist ca ar trebui sa schimbe kalimera.

Să revenim un pic la citatul care, ne asigură dl Tănăsoaica, e din Picasso. Nimeni nu îi poate cere lui Gheorghe Dican să fie Picasso, motiv pentru care pictorul vâlcean ar trebui să coboare măcar un pic la nivelul lui Rafael. Am glumit , desigur, dorind să spun că Dican pare capabil să picteze dramatica confruntare gnoseologică cu privire la cine a fost mai întâi, oul sau găina, în schimb nu poate, până la proba contrarie, să picteze găina. Sau, mă rog, nu vedem noi găina din cauza oului, ori nu ştiu cum să mă mai exprim.

Dl Tănăsoaica scrie poezii, unele dintre ele foarte abstracte în formă şi conţinut, ca şi cum ar fi, vorba sa, „pete de culoare ce abstractizează peisajul”. Acelaşi poet scrie însă şi sonete, unele dintre ele minunate, de unde că ştie să picteze şi găina.

Revin a treia oară, cel puţin, asupra faptului că sunt un amator în ce priveşte arta plastică, aşa încât tot ce am spus trebuie luat ca atare, numai că Gheorghe Dican mi se pare mie că poate ilustra cu tablourile sale cam toate bancurile despre pictura abstractă pe care le ştiu, aşadar l-aş încadra pe acest pictor în curentul umoristic, încă neinventat şi pe care îl inventăm noi acum.

Serios vorbind, dacă se străduieşte într-adevăr să picteze ca un copil, aşa cum ne sugerează Petre Tănăsoaica, Dican poate spune că a reuşit: pictează ca un copil bătrân, hârşit în toate relele artei fără har, inclusiv în talentul de a încasa bani publici pe principiul că oricum nimeni nu pricepe nimic.

Am fost rău, ce e drept, mai rău chiar decât dna Cîrciu, dar măcar ştiu că în ale artei sunt şi eu copil bătrân. Unul care strigă, iată, că împăratul Dican n-are haine şi umblă, cum ar veni, în pensula goală.

Astfel, se mai explică un lucru şi anume că poate şi de aia cheltuieşte Primăria bani cu acest pictor: ca să-l îmbrace şi pe el puţin, că doar nu ne permitem să lăsăm cetăţeni goi să umble prin galeriile şi muzeele Râmnicului.

Leave a Response