Cezar Bulacu, fiul vicepreşedintelui CJ Vâlcea, Romulus Bulacu, promovat în CA al SNLO

miercuri, 3 august 2011

Sinecură politică de la ministrul Economiei!

Cezar Bulacu, fiul vicepreşedintelui CJ Vâlcea, Romulus Bulacu, promovat în CA al SNLO


• Naşul acestuia, Florin Ştefan Pătru, derulează contracte cu CE Turceni
 
Ministrul Economiei, Ion Ariton, l-a paraşutat, în aprilie a.c., pe unul dintre consilierii săi personali în Consiliul de Administraţie al SNLO. Florin Cezar Bulacu este odrasla unui portocaliu de frunte din judeţul Vâlcea şi a fost considerat numai bun pentru a reprezenta statul în compania minieră de la Gorj cu toate că nu are nicio specializare în domeniu.
La propulsarea „specialistului" Bulacu în Ministerul Economiei şi mai apoi în CA al SNLO a pus umărul naşa sa de cununie, Ana Maria Pătru, vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, care ştie foarte bine cât de profitabile sunt afacerile cu companiile energetice din Gorj.

Consilier cu ora la MEC, „specialist" în trei CA

În urmă cu patru luni, ministrul Economiei, i-a desemnat pe consilierii săi personali, Mariana Carmen Ghica şi Cezar Florin Bulacu să reprezinte statul în Consiliul de Administraţie al SNLO.
Cezar Bulacu este un tânăr de 27 de ani, absolvent al Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu şi chiar dacă nu are o pregătire de specialitate pentru funcţia de la SNLO are unul dintre părinţi plasat bine politic şi financiar. Tatăl său, Romulus Bulacu, este prim-vicepreşedintele PDL Vâlcea, vicepreşedinte al consiliului judeţean şi acţionar semnificativ al mai multor firme printre care şi Minet Conf specializată în producerea de cuverturi, perne de dormit şi pilote, cel mai important producător de textile neţesute din România. De altfel, până să ajungă consilier al ministrului Ariton, cu o normă de două ore pe zi, Bulacu jr. a administrat firma familiei.


Propulsarea sa în diferite companii aflate sub autoritatea Ministerului Economiei a început în decembrie, anul trecut, odată cu numirea în CA al Enel Energie SA şi a continuat, în aprilie a.c., când a fost desemnat în structurile de conducere similare de la Salrom SA şi SNLO. Salrom este controlată de Ministerul Economiei care deţine un pachet de 51%, restul titlurilor fiind controlate de Fondul Proprietatea. Până în urmă cu trei luni Bulacu a fost membru şi în CA de la Electrocentrale Deva. Aşadar, fiul baronului portocaliu de la Vâlcea se pricepe la minerit, energie şi la afacerile cu sare.
Conform declaraţiei sale de avere, Bulacu jr. nu deţine niciun imobil şi nici măcar autoturism, în schimb are plasamente financiare sub formă de obligaţiuni în valoare de 90.000 de lei
Presa vâlceană a speculat că Cezar Bulacu a fost înfipt în atâtea structuri de conducere ale unor companii aflate sub autoritatea MECMA pentru a ajuta grupurile de interese din care se presupune că face parte şi tatăl său, Romulus Bulacu, tovarăş de fapte al unor băieţi deştepţi interesaţi de afacerile cu cărbune din zona Berbeşti - Alunu.

Naşul Pătru are afaceri cu CE Turceni

Unele surse spun că pe lângă influenţa politică a tatălui său, principalul susţinător al lui Cezar Bulacu pe lângă ministrul Economiei, este naşa sa de cununie Ana Maria Pătru.
Vicepreşedinte la Autorităţii Electorale Permanente, Pătru este originară din Vâlcea şi apropiată a familiei Bulacu. De altfel, în 2009, când Romulus Bulacu era vicepreşedinte al democrat liberalilor vâlceni, Pătru urma să fie susţinută pe listele PDL la alegerile europarlamentare.
Conform aceloraşi surse soţul acesteia, Florin Ştefan Pătru, şi, implicit, naşul lui Cezar Bulacu, derulează de la începutul acestui an o serie de contracte în Gorj. Chempro Chemicals SRL, firmă la care este director Pătru şi la care este patron fiul bosului de la Oltchim Constantin Roibu, a câştigat două contracte de furnizare de lacuri, vopsele şi uleiuri la Complexul Energetic Turceni.
Ana Maria Pătru a ajuns vicepreşedinte al AEP în martie 2007, fiind numită de Administraţia Prezidenţială. Anterior, ea a ocupat funcţia de director coordonator al Autorităţii Electorale Permanente - Filiala Regională Sud. Aceasta a intrat în PD în anul 2002, a fost vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean Vâlcea şi preşedinte executiv al organizaţiei judeţene de femei. Pătru este cunoscută ca fiind o apropiată a ministrului Elena Udrea şi a fost surprinsă de presa centrală, în iunie 2009, la un chef împreună cu Traian Băsescu, unde şeful statului a sărbătorea, împreună cu lideri şi eurocandidaţi ai PD-L, victoria Elenei Băsescu.

Claudiu Matei - www.gorj-domino.com

NR - Vom reveni în ediţiile viitoare cu detalii uluitoare referitoare la „competenţele" lui Cezar Bulacu, fiul prim-vicepreşedintelui PDL Vâlcea, Romulus Bulacu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe