|miercuri, iunie 20, 2018
  • Follow Us!

Asociaţia Acţionarilor Minoritari Alutus a câştigat o importantă bătălie împotriva lui Minea 

• Printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Asociaţia Acţionarilor Minoritari Alutus a câştigat o importantă bătălie împotriva lui Minea

Petre Coman

Pe lângă condamnarea penală de 8 ani de închisoare primită din partea Judecătoriei Suceava, Nicolae Minea, fostul proprietar al Hotelului Alutus, a mai pierdut şi alte procese în instanţă, în special cele din domeniul comercial. Concret, în Dosarul nr. 4273/90/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o soluţie favorabilă (Decizia nr. 3577/28 noiembrie 2008) Asociaţiei Acţionarilor Minoritari Alutus – Turism (AAMAT) Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu Nicolae Minea.

În prealabil însă, prin sentinţa nr. 262 din data de 16 martie 2007, Tribunalul Vâlcea a admis acţiunea formulată de Asociaţia Acţionarilor Minoritari Alutus – Turism Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu Nicolae Minea şi Valentin Barbu şi în consecinţă a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare cumpărare” încheiat la 1 aprilie 1998 între Nicolae Minea, în calitate de vânzător, şi Valentin Barbu – cumpărător, având ca obiect transmiterea de la vânzător la cumpărător a dreptului de proprietate asupra unui număr de 800.000 acţiuni emise de SC Alutus SA. Preţul vânzării convenit era de 2.000 lei/acţiune valoare totală a contractului fiind de 1,6 miliarde de lei vechi, transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor urmând să se facă pe piaţa bursieră în perioada 25 – 30 septembrie 1998 prin societatea de valori mobiliare Gelsor. La data încheierii contractului, Nicolae Minea a confirmat primirea sumei de 1 miliard lei de la cumpărător.

În februarie 1999, împotriva lui Nicolae Minea s-a început urmărirea penală, fiind dispusă o expertiză contabilă care a reţinut că în perioada 1 aprilie 1998 – 24 septembrie 1998, Nicolae Minea a achiziţionat 825.313 acţiuni emise de SC Alutus SA, având un procent de 5% din numărul total de acţiuni emise de societate. Acest lucru i-a conferit calitatea de acţionar semnificativ, tranzacţionarea pachetului de acţiuni deţinute în aceste condiţii urmând să se facă numai prin ofertă publică secundară. Iniţierea ofertei publice se putea realiza numai prin intermediul unei societăţi de valori mobiliare autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

La data de 19 ianuarie 1999, CNVM autoriza derularea ofertei publice pentru un număr de 720.560 acţiuni emise SC Alutus SA la preţul de 600 lei vechi/acţiune, iar prin Ordonanţa nr. 17/2 februarie 1998 s-a suspendat derularea ofertei publice de cumpărare, intermediată de SVM Marinvest SA, întrucât Nicolae Minea intrase în vizorul organelor de cercetare penală. Prin rezoluţia din 8 noiembrie 1999, organele de cercetare penală au dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi pârâţi, întrucât faptele nu întruneau elementele constitutive ale infracţiunilor cercetate.

„Examinând înscrisul convenit de pârâţi, în contextul situaţiilor de fapt relevante reţinute, Tribunalul apreciază, că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată, reprezintă un act juridic producător de efecte, şi prin urmare, ca orice convenţie trebuie încheiată în condiţiile legii, or, scopul încheierii ei a fost fraudarea legii, respectiv a dispoziţiilor legale referitoare la iniţierea tranzacţiei de valori mobiliare potrivit Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, lege în vigoare la data încheierii convenţiei. Că, deşi ambii pârâţi cunoşteau împrejurarea că nu se puteau obliga să cumpere şi respectiv să vândă acţiunile unei societăţi deschise, deţinute de un acţionar semnificativ în afara cadrului legal reglementat de Legea nr. 52/1994, de totală rea credinţă au încheiat actul, care în aceste condiţii, este lovit de nulitate absolută”, apreciau judecătorii ICCJ.

Societatea a fost prejudiciată cu suma de 7,33 miliarde de lei vechi

Nicolae Minea a câştigat totuşi o mică bătălie, dar a pierdut războiul, întrucât apelul formulat împotriva sentinţei fondului a fost admis de Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 141/A-C din data de 5 decembrie 2007. Curios, dar instanţa de control judiciar a schimbat în tot sentinţa nr. 262/16 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, şi pe fond a respins ca nefondată acţiunea introductivă formulată de reclamantă.
Principalul argument pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia adoptată a constat în calificarea actului încheiat de Nicolae Minea şi Valentin Barbu ca fiind o promisiune de vânzare-cumpărare prin care vânzătorul s-a obligat faţă de cumpărător să dobândească în viitor un număr de 800.000 acţiuni emise de SC Alutus SA pe care să i le vândă, sens în care vânzătorul a făcut demersuri pentru obţinerea autorizaţiei CNVM. Cum tranzacţia nu s-a finalizat sub aspectul transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, Curtea de Apel a apreciat că promisiunea de vânzare nu a produs consecinţe juridice şi pe cale de consecinţă nu s-a impus constatarea nulităţii actului.

Împotriva acestei decizii, Asociaţia Acţionarilor Minoritari a declarat recurs, la data de 15 ianuarie 2008 solicitând desfiinţarea hotărârii şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei fondului.
AAMAT a susţinut că actul încheiat a avut ca scop fraudarea acţionarilor şi a societăţii SC Alutus SA, respectiv preluarea societăţii de Nicolae Minea şi înstrăinarea patrimoniului ei, ceea ce s-a şi întâmplat, deoarece în prezent, practic societatea nu mai există. În acest sens, AAMAT a mai susţinut că Nicolae Minea, la data încheierii actului, nu deţinea decât 355.107 acţiuni emise de societate, iar pentru diferenţa până la 800.000 acţiuni trebuia să iniţieze o ofertă publică, procedură pe care nu a declanşat-o. În plus, preţul de vânzare al acţiunilor convenit în contract a fost de trei sau patru ori mai mare decât valoare de piaţă la care se tranzacţionau acţiunile Alutus în perioada 1 aprilie – 24 septembrie 1998.
Concluzionând, AAMAT a arătat că actul încheiat în aceste condiţii încalcă dispoziţiile imperative ale Legii nr. 52/1994 şi ale Regulamentului nr. 6/1995 al CNVM, iar faptul că urmare acestei „promisiuni de vânzare-cumpărare” societatea a fost prejudiciată cu suma de 7,33 miliarde de lei vechi – sumă pe care a fost obligată să o plătească cu titlu de despăgubiri lui Nicolae Minea -, dovedeşte caracterul ilicit şi imoral al actului încheiat de cei doi.

„Caracterul fraudulos al convenţiei private încheiate de Nicolae Minea şi Valentin Barbu...”

„Înscrisul încheiat de Nicolae Minea şi Valentin Barbu la data de 1 aprilie 1998 este un act juridic, un contract, în sensul dispoziţiilor art. 942 – 947 cod civil, respectiv un acord între două în vederea stabilirii de raporturi juridice potrivit dreptului obiectiv. Altfel spus, prin actul încheiat, Nicolae Minea şi Valentin Barbu şi-au asumat drepturi şi obligaţii în anumite condiţii, iar această manifestare de voinţă a fost făcută cu intenţia de produce efecte juridice.
Potrivit art. 2 din contract, vânzătorul s-a obligat să transmită cumpărătorului dreptul de proprietate asupra unui număr de 800.000 acţiuni deţinute la SC Alutus SA, iar cumpărătorul să plătească preţul de 1,6 miliarde de lei vechi, la termenele şi în condiţiile stabilite de părţi. Cum promisiunea de vânzare constituie în sine o convenţie, un contract, este supusă, condiţiilor esenţiale pentru validitatea convenţiilor statuate de art. 948 cod civil.

În măsura în care prin convenţia încheiată se nesocotesc condiţiile de validitate a actului, el este lipsit de efectele sale prin mijlocirea nulităţii. Din această perspectivă, motivarea instanţei de apel, în sensul că, neoperând transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor, convenţia părţilor nu a produs consecinţe juridice şi prin urmare nu se impune constatarea nulităţii, este lipsită de orice fundament legal.

Nulitatea ca sancţiune a nerespectării condiţiilor de validitate a actului operează pentru cauze existente la momentul încheierii actului, independent de faptul îndeplinirii obligaţiilor asumate. În alţi termeni, nulitatea nu se confundă cu rezoluţiunea sau rezilierea care se aplică în caz de neexecutare a obligaţiilor generate de contractele sinalagmatice şi care intervine pentru cauze ulterioare încheierii valabile a convenţiei. Or, raţionamentul instanţei de apel este întemeiat pe această ipoteză a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de părţi respectiv de a vinde şi a cumpăra, ceea ce, în raport de obiectul acţiunii, reprezintă o abordare eronată.

Mai trebuie precizat în acest punct al analizei, că neîndeplinirea obligaţiilor asumate, nu lipseşte actul de consecinţe juridice, ci atrage răspunderea părţii în culpă, considerându-se că s-a încheiat cu contract valabil. Or, din economia motivării instanţei de apel ar rezulta că actul neproducând consecinţe juridice, nu se mai impune constatarea nulităţii lui, fiind lipsit de orice semnificaţie juridică, ca şi un act inexistent, ceea ce contravine chiar propriului său raţionament, prin raportare la efectele pe care legea le prevede pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către o parte în contractele sinalagmatice. Distinct de acestea, probele relevă că, în cauză, convenţia încheiată de pârâţi şi-a produs efecte juridice atât în raporturile dintre pârâţi cât şi faţă de terţi.

În litigiul finalizat prin decizia nr. 1859/2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Minea a fost obligat la plata sumei de 2,27 miliarde de lei vechi către Valentin Barbu cu titlu de penalităţi datorate pentru neexecutarea unora din obligaţiile prevăzute în contractul lor, sumă pe care SC Alutus SA, în calitate de chemată în garanţie a fost obligată să o plătească lui Nicolae Minea. Instanţa de apel, deşi invocă decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie atunci când califică obiectul contractului drept o promisiune de vânzare-cumpărare, face abstracţie de chestiunea esenţială dedusă judecăţii în acel litigiu, prin care s-au invocat clauzele convenţiei dintre pârâţi şi s-a statuat asupra consecinţelor patrimoniale urmare nerespectării unora dintre acestea.

Revenind la motivul de nulitate absolută invocat prin acţiunea reclamantei şi reţinut de prima instanţă, – frauda la lege – este de principiu, potrivit doctrinei şi practicii constante a acestei curţi, că actul săvârşit în vederea unei fraude nu poate produce efectul urmărit fiind sancţionat cu nulitatea absolută. Se socoteşte fraudă la lege, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziţii legale de la sensul şi spiritul lor.
În cauză acţiunile ce au făcut obiectul convenţiei dintre cei doi pârâţi erau emise de SC Alutus SA societate deschisă, ale cărei acţiuni se puteau tranzacţiona pe piaţa extrabursieră în condiţiile prevăzute de Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori.

Caracterul fraudulos al convenţiei private încheiate de Nicolae Minea şi Valentin Barbu rezidă în intenţia evidentă de a încălca aceste dispoziţii legale. Astfel, deşi prevăd că transferul dreptului de proprietate asupra acţiunii se va realiza printr-o societate de intermediere autorizată de CNVM, convin că această tranzacţie să se desfăşoare în anumite condiţii statuate în convenţia privată, la un anume preţ stabilind în acest sens răspunderi patrimoniale pentru neîndeplinirea acestor obligaţii. Cu alte cuvinte prin trimiterea la dispoziţiile din Legea nr. 52/1994, convenţia dintre părţi nu capătă un caracter legal de vreme ce însăşi încheierea ei este prohibită de lege, aşa încât orice demers deliberat cu scopul de a eluda sensul şi finalitatea legii constituie o fraudă la lege sancţionată cu nulitatea actului încheiat în aceste condiţii.

Aşa fiind, Înalta Curte constatând că hotărârea curţii de apel, nesocoteşte dispoziţiile legale susmenţionate care impuneau lipsirea de efecte a convenţiei încheiate de părţi pentru frauda la lege, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite prezentul recurs şi va modifica decizia curţii de apel în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâţi împotriva sentinţei nr. 262 din 16 martie 2007 a Tribunalului Vâlcea, pe care o va menţine ca fiind legală”, se mai arată în Dosarul nr. 4273/90/2006 aflat pe rolul ICCJ.

Leave a Response