|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

Consolidarea drumului Stroeşti-Dianu, printre priorităţile primarului Tudor Velcu Istocescu 

• În comuna Stroeşti,

Consolidarea drumului Stroeşti-Dianu, printre priorităţile primarului Tudor Velcu Istocescu

Una dintre priorităţile primarului din Stroeşti, Tudor Velcu Istocescu, se află consolidarea drumului DC 132 Stroeşti – Dianu, între kilometrii 0+500 şi 3+100, pentru care se vor aloca 1,8 milioane lei, mare parte din bugetul local. Deja, Consiliul Judeţean Vâlcea se pregăteşte să aloce pentru acest obiectiv circa 70.000 lei. „Acolo este o alunecare de teren din ianuarie 2010, fiind afectată o porţiune de drum de 70 de metri. Se circulă foarte greu în zonă, mai mult pe acostamentul drumului”, ne-a declarat primarul din Stroeşti, Tudor Velcu Istocescu.

Pentru proiectul privind prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, Primăria din Stroeşti va primi de la CJ Vâlcea suma de 40.000 lei, însă primarul Tudor Velcu Istocescu spune că este puţin pentru că întreaga valoare a proiectului este de circa 800.000 lei.

Tot de la Consiliul Judeţean Vâlcea, comuna Stroeşti va primi 20.000 lei pentru consolidare şi extindere sediu de primărie, o sumă binevenită în opinia primarului Tudor Velcu Istocescu, care precizează că din 1930 (anul construcţiei) nu s-au făcut intervenţii majore la clădirea care adăposteşte sediul primăriei.

La capitolul infrastructură, administraţia publică şi-a planificat extinderea alimentării cu apă în satele Stroeşti, Obroceşti şi Dianu, o lucrare care va beneficia de fonduri din bugetul local, valoarea totală a obiectivului fiind de 3,5 de milioane lei. În atenţia primarului social-democrat din Stroeşti se află şi drumurile, în acest sens urmând a fi derulate câteva investiţii majore. Astfel, Tudor Velcu Istocescu speră să obţină pentru comuna Stroeşti aproximativ 1 milion de euro prin programul guvernamental care vizează asfaltarea a 10.000 de kilometri în toată ţara. De asemenea, alesul local din Stroeşti ne-a informat că a mai depus şi un proiect pe Măsura 1.2.5, care vizează modernizarea drumurilor de exploataţie agricolă, suma de care ar putea beneficia tot de circa 1 milion de euro.

(P.C.)

Leave a Response