CERCETAT PENTRU COMITEREA A 7 FURTURI

miercuri, 30 martie 2011

CERCETAT PENTRU COMITEREA A 7 FURTURI

Poliţiştii din Sineşti au identificat principalul suspect în cazul a 7 furturi comise în perioada 30.11.2009-20.03.2011.
În baza probelor administrate în aceste cauze, ce se aflau în evidenţe cu autori necunoscuţi, poliţiştii au solicitat instanţei de judecată şi au obţinut, emiterea unui mandat de perchiziţie, pentru domiciliul lui Ionuţ B., din comuna Sineşti, de unde au fost identificate şi ridicate, mai multe bunuri provenind din comiterea unor infracţiuni.
În sarcina suspectului au fost reţinute un număr de 7 infracţiuni de furt din locuinţă, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestuia.

AUTORI DE FURTURI IDENTIFICAŢI DE POLIŢIŞTII DIN BERBEŞTI

În data de 29.03.2011, poliţiştii din Berbeşti, au reuşit identificarea şi documentarea activităţii infracţionale a unui grup format din 3 persoane suspecte de comiterea unor infracţiuni de furt, fapte ce se aflau în evidenţe cu autori necunoscuţi.
Este vorba de Petre C., de 24 de ani, Alin P., de 20 de ani şi Alin D., de 18 ani, toţi din oraşul Berbeşti, care în noaptea de 19/20.08.2010, au pătruns în locuinţa numitului Spiridon Gheorghe din or. Berbeşti de unde au sustras mai multe bunuri în valoare de aproximativ 3000 lei.
Extinzând cercetările, oamenii legii au stabilit că cei trei sunt principalii suspecţi şi în cazul a 5 furturi, comise în luna martie 2011, când au sustras din gospodăriile unor localnici, un aparat de sudură şi 21 de găini.
Tinerii sunt cercetaţi penal pentru furt calificat, o parte din prejudiciu fiind recuperat de poliţişti.

PRINŞI ÎN FLAGRANT ÎN TIMP CE DEZASAMBLAU FUNICULARUL

Ieri după amiază, poliţiştii din Budeşti au prins în flagrant doi tineri care sustrăgeau piese metalice de la un funicular amplasat pe malul stâng al Oltului.
Este vorba de Valentin P., de 24 de ani şi Victor P., de 23 de ani, ambii din Râmnicu Vâlcea, care tăiau, cu un bomfaier, şuruburile de prindere de la un subansamblu metalic al funicularului.
Cei doi tineri intenţionau să transporte piesele sustrase, cu ajutorul unui autoturism, la un centru de colectare, din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru a le valorifica.
Suspecţii s-au ales cu un dosar penal pentru tentativă de furt calificat.

ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE ÎN SPRIJINUL LICEENILOR

Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea desfăşoară în perioada martie - aprilie 2011 campania intitulată ,,Vrei să conduci? Fii informat,, având ca şi grup ţintă elevii de liceu care posedă permise de conducere .
Campania se desfăşoară ca urmare a faptului că în cursul anului 2010, 25% din accidentele rutiere au fost produse de tineri cu vârste cuprinse între 18 - 25 de ani, principala cauză de producere a acestora fiind viteza neadaptată la condiţiile de drum .

În cadrul Campaniei ,Vrei să conduci? Fii informat" se urmăreşte conştientizarea elevilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când circulă pe drumul public şi în primul rând atunci când rulează cu viteză. Elevilor le sunt prezentate spoturi audio - video pe principalele cauze generatoare de accidente în judeţul Vâlcea: viteză, traversare neregulamentară, alcool, abateri ale motocicliştilor şi mopedelor, neacordare de prioritate, etc . De asemenea, au loc discuţii libere pe aspecte legate de circulaţia pe drumurile publice, dar sunt prezentate şi imagini de la accidentele rutiere .
Pe parcursul acestei săptămâni vor avea loc întâlniri cu elevii de la : Grup Şcolar Sanitar Antim Ivireanul, Colegiul Alexandru Lahovari, Colegiul Mircea cel Bătrân, Grup Şcolar Nicolae Pleşoianu, Liceul de Artă, Grup Şcolar Oltchim, Seminarul Teologic, Liceul Economic şi Grup Şcolar, Henri Coandă, toate din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Întâlnirile vor fi organizate cu grupe de 30-35 de elevi, cu acest prilej fiind distribuite şi materiale informativ - preventive, pe cauze generatoare de accidente .

Campania, realizată şi cu sprijinul Centrului de Informare Daune Râmnicu Vâlcea, se adresează elevilor, din liceele judeţului, care deţin permise de conducere, aproximativ 1200 de liceeni, obiectivul campaniei constituindu-l diminuarea riscului de implicare, respectiv victimizare, a elevilor în accidente rutiere.
Toate aceste activităţi se desfăşoară conform unui grafic prestabilit.
Invităm pe această cale reprezentanţii mass-media, să fie alături de noi, ca şi în cazul celorlalte campanii preventive desfăşurate, pentru a mediatiza activităţile desfăşurate, acest lucru reprezentând un sprijin real în activitatea de prevenire a accidentelor rutiere.

OFIŢER DE RELAŢII PUBLICE
Subcomisar de Poliţie

Emilian Muşulete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe