|joi, august 17, 2017
  • Follow Us!

Valentin Cismaru i-a convins pe japonezi să vină în Vâlcea 

Valentin Cismaru i-a convins pe japonezi să vină în Vâlcea


Camera de Comert şi Industrie a României în parteneriat cu JETRO (Japanese External Trade Organization) a organizat seminarul cu tema „Punct de vedere japonez asupra Dezvoltării Viitoare a Strategiei Industriale a României şi Măsurilor de Atragere a Investiţiilor Străine”.

Printre participantii la acest eveniment s-au numarat dl Valentin Cismaru, Vicepresedinte CCI Romania si Preşedinte al CCI Valcea, E.S. dl Natsuo Amemiya, Ambasadorul Japoniei in Romania, dl Takeshi Ito, Director General Organizatia Japoneza de Comert Exterior (JETRO) Viena, dna Gabriela Parvu, Consilier Superior, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri al Romaniei si dl Liviu Voinea, Director Executiv, Grupul Economiilor Aplicate.

Dl Valentin Cismaru a transmis din partea CCIR mesajul  de solidaritate si simpatie fata de poporul japonez in contextul catastrofei din Japonia si deschiderea Camerei Nationale fata de relatiile bilaterale romano-japoneze si fata de schimbarea de elemente de know-how cu partenerul japonez, in special in domeniul atragerii de investitii industriale.

„Am intrebat companiile japoneze de ce nu investesc mai mult in Europa de Est, in special in Romania, iar raspunsul pe care l-am primit a fost ca nu au suficiente informatii despre aceasta regiune”, a declarat dl Takeshi Ito, Director General JETRO, in cadrul prezentarii sale. Acesta a prezentat un scurt istoric al dezvoltarii politicii industriale a Japoniei si cauzele principale pentru care companiile japoneze au investit preponderent in Ungaria, Republica Ceha si Polonia.

Dl Liviu Voinea a expus motivele pentru care considera ca investitorii straini ar trebui sa gaseasca Romania ca un loc atractiv pentru a-si plasa investitiile. Intre motivele expuse, acesta a enumerat gradul mai mare de protectie a investitorilor pe care il asigura Romania, comparativ cu celelalte tari din Balcanii de Vest, posibilitatea utilizarii Dunarii pentru transport, accesul investitorilor straini la imprumuturi, marimea si dinamismul pietelor si faptul ca Romania poate fi punctul de plecare al investitiilor japoneze in Balcanii de Vest.

In incheierea reuniunii, domnul Tomoshiro Yoden, directorul general al Organizatiei Japoneze de Comert Exterior (JETRO) din Bucuresti, a raspuns favorabil invitatiei facuta de domnul Valentin Cismaru de a participa la Valcea la o discuţie de explorare a posibilitatilor de cooperare.

Leave a Response