Liberalii salută prezentarea publică a propunerilor pentru noul PUG al Râmnicului

duminică, 27 martie 2011

Liberalii salută prezentarea publică a propunerilor pentru noul PUG al Râmnicului

Comisia profesională a inginerilor şi tehnicienilor din cadrul organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea a Partidului Naţional Liberal salută iniţiativa elaborării noului plan urbanistic general. De asemenea, este apreciată şi propunerea de a lansa un concurs de proiecte pentru sistematizarea zonei centrale a municipiului Râmnicu Vâlcea, preluată şi de executivul primăriei.

Liberalii consideră că asemenea concursuri trebuie extinse şi asupra altor aspecte de interes public din cadrul planului urbanistic general. În plus, aria zonei centrale supusă sistematizării prin concursul care va fi lansat trebuie extinsă şi dincolo de strada Tudor Vladimirescu, cuprinzând întreaga actuală zonă centrală, inclusiv Consiliul Judeţean, Primăria, Finanţele, Biblioteca Centrală. „Ne exprimăm în acelaşi timp surprinderea faţă de neinvitarea de către organizatori, la această informare - dezbatere, a reprezentanţilor mass-media, precum şi faţă de lipsa de disponibilitate a domnului primar Romeo Rădulescu de a participa la întreaga dezbatere.

De asemenea ne exprimăm satisfacţia pentru recunoaşterea de către reprezentanţii elaboratorului noului plan urbanistic (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" - Bucureşti) a justeţii tuturor observaţiilor noastre şi acceptarea lor, ceea ce ne dă speranţa că, în faza următoare, de definitivare a planului urbanistic, se va ţine cont de ele. Felicităm şi reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor din Râmnicu Vâlcea, pentru implicarea dumnealor, pentru observaţiile şi propunerile formulate. Planul urbanistic general trebuie sa ţină cont de interesul public, nu are şi nu poate avea culoare politică şi de aceea îi îndemnăm şi pe ceilalţi cetăţeni să participe la viitoarele dezbateri şi să vină cu propuneri la acest document, care creionează dezvoltarea oraşului nostru pentru următorii 10 ani.", mai susţin liberalii vâlceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe