Ion Cîlea la sfat cu fermierii Vâlcii

duminică, 27 martie 2011

Ion Cîlea la sfat cu fermierii Vâlcii

Vineri, 25 martie, municipiul Drăgăşani va găzdui primul forum de dezbatere pe problemele actuale din agricultura judeţului, acţiunea fiind iniţiată şi coordonată de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea şi de directorul Camerei Agricole Judeţene, Marin Cernătescu. Forumul se adresează în principal fermierilor din localităţile de sud ale judeţului, dar sunt aşteptaţi şi producători individuali, interesaţi să afle căile şi posibilităţile pe care le au la îndemână pentru organizarea şi eficientizarea exploataţiilor lor agricole prin constituirea de societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată, precum şi prin alte forme de asociere.

Potrivit proiectului de program propus de organizatori, fermierii vor fi stimulaţi la dezbateri şi pe probleme privind folosirea judicioasă a terenurilor, prin promovarea culturilor celor mai pretabile în funcţie de calitatea solului, accentul urmând să se pună cu deosebire pe înfiinţarea unor plantaţii pomicole intensive ori a unor culturi legumicole protejate şi forţate. De asemenea, profitând de faptul că proprietarii de terenuri agricole urmează să-şi stabilească planul de culturi pentru însămânţările de primăvară, dr. ing. Ion Cîlea a insistat să-i convingă pe fermieri să ia în calcul şi diversificarea speciilor cultivate prin promovarea rapiţei pentru ulei, ţinându-se seama de faptul că, în perspectivă imediată se prognozează o mare cerere la această cultură.

Deoarece forţa financiară a producătorilor agricoli este departe de a putea să facă faţă costurilor, în cadrul forumului s-a acordat un spaţiu larg dezbaterilor asupra formelor şi criteriilor care condiţionează absorbţia fondurilor europene. Prioritare în acest domeniu sunt măsurile 1.4.1 şi 1.1.2 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, referitoare la sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă şi, respectiv, instalarea tinerilor fermieri. Forumul de la Drăgăşani inaugurează seria dialogurilor pe care preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, intenţionează să le organizeze într-un sistem cuprinzător, pentru a crea un cadru necesar deblocării stărilor de lucruri din toate sectoarele agricole ale judeţului Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe