|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

“Vreau fotbalişti tineri, dornici de afirmare” 

„Vreau fotbalişti tineri, dornici de afirmare”

• tehnicianul CSM-ului spune că nu va mai conta pe prea mulţi „veterani” care se mulţumesc să joace la nivelul eşalonului secund

Antrenorul echipei CS Municipal, Laurenţiu Tudor, s-a declarat nemulţumit de atitudinea elevilor săi la meciul pierdut cu 1-2 în faţa formaţiei Voinţa Sibiu. Tehnicianul venit de la FC Snagov şi-a reafirmat dorinţa de a avea în lot cât mai mulţi fotbalişti tineri care să dorească să se afirme pentru a ajunge în primul eşalon şi nu jucători trecuţi de 30 de ani care se mulţumesc cu un salariu la Liga a II-a.

Domnule Tudor, astăzi au fost două reprize diametral opuse pentru CSM...
• Am pregătit foarte bine jocul, ştiam multe despre Voinţa Sibiu dar fotbaliştii antrenaţi de mine nu s-au comportat aşa cum mă aşteptam. Nu au jucat la adevărata lor valoare. Voinţa ne-a surprins cu mingile lungi, date în spatele fundaşilor. Vâlcenii nu au fost destul de concentraţi, destul de prezenţi în joc. Este adevărat că am avut o primă repriză mai bună dar chiar şi în primele 45 de minute au fost cel puţin trei faze, identice, la care fundaşii de la CSM au fost prinşi în linie. Trebuie să învăţăm din greşeli şi de la meci la meci să creştem în valoare şi în consistenţă. Astzăzi, din păcate, mintea fotbaliştilor mei a fost în altă parte. A fost un meci pe care trebuia să-l câştigăm.

Ce părere aveţi de arbitraj?
• Îmi e greu să judec arbitrajul, nu o fac de obicei. E drept că au fost câteva faze care au influienţat rezultatul final. Asta este, arbitrajul nu scuză evoluţia echipei noastre.

E clar că în acest sezon nu se mai poate pune problema de a ataca promovarea. Meciurile care au mai rămas le vedeţi şi ca pe o selecţie pentrus ezonul viitor?
• Este o selecţie continuă, nu mă feresc să spun acest lucru. Dorim să avem jucători tineri, care să îşi dorească să se afirme, să îşi dorească să ajungă în Liga I şi, de ce nu, în străinătate. Nu ne dorim fotbalişti de o anumită vârstă care vor doar să facă act de prezenţă şi o remuneraţie mare. Din păcate şi cei tineri înteeabă prima şi prima dată de bani.

Condiţionaţi într-un fel rămânerea şi din vară la CS Municipal?
• Eu îmi doresc să rămân. Nu pun condiţii dar este normal să vreau o remaniere a lotului. E clar ca lumina zilei că nu putem trage la promovare numai cu fotbaliştii pe care îi avem în acest moment.

Portarul Chiriţă va rămâne titular?
• Da, va rămâne pentru că este tânăr şi pentru că nu a greşit în cele trei partide pe care am contat pe el. Este unul dintre fotbaliştii care vor cu ardoare să facă pasul spre primul eşalon. Eu sper să debuteze în Liga I la CSM nu la altă echipă. Vom vedea.

Leave a Response