|joi, august 17, 2017
  • Follow Us!

întâlnire duhovnicească dedicată Tainei Sfântului Botez la Râmnicu Vâlcea 

Întâlnire duhovnicească dedicată Tainei Sfântului Botez la Râmnicu Vâlcea

Marţi seară, 15 martie 2011, în Sala Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, de la orele 18,00, a avut loc o prima conferinţă duhovnicească din seria întâlnirilor duhovniceşti ce se desfăşoară în Arhiepiscopia Râmnicului pe perioada Postului Mare, proiect intitulat generic „Omul între Taina Botezului şi Împărăţia lui Dumnezeu”.

Tema dezbătută a fost „Sfântul Botez în teologia contemporană”, prelegere susţinută de către părintele Arhimandrit Dr. Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor din Eparhia Râmnicului şi stareţul mănăstirii Cozia.

Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, de către Biroul de Catehizare a Tineretului din cadrul Eparhiei Râmnicului şi A.S.C.O.R. – Filiala Râmnicu Vâlcea.

Referitor la desfăşurarea conferinţei duhovniceşti, părintele Arhimandrit Vartolomeu a relatat: „La această primă întâlnire duhovnicească s-au prezentat numeroşi copii şi tineri de la şcolile şi liceele din Râmnicu Vâlcea, de la Seminarul Teologic, studenţi şi persoane interesate de acest subiect, care de fapt doresc să-şi îmbogăţească cunoştinţele religioase necesare pentru mântuirea sufletului. Aceste popasuri duhovniceşti au menirea să sădească în sufletele credincioşilor tineri şi vârstnici sentimentul încrederii şi al siguranţei că lucrarea lui Dumnezeu este prezentă permanent în viaţa lor”, a spus părintele Exarh.

La întrunire au fost prezenţi numeroşi credincioşi, tineri şi vârstnici: preoţi profesori, profesori, preoţi, stareţi, monahi şi monahii, seminarişti, elevi şi studenţi. Din partea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului au participat Pr Constantin Cîrstea, Consilier Cultural, Pr Mihail Pretorian, Inspector cu Catehizarea Tineretului şi Pr Prof Dr Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

Următoarea conferinţă duhovnicească cu tema „Paştile Crucii”, va avea loc luni, 21 martie 2011, de la orele 18,00, la Sala Teatrului „Anton Pann” din Rm. Vâlcea şi va conferenţia Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu.

Aceste manifestări religioase se înscriu în contextul proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2011 ca „Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română”.

Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Leave a Response