Emilian Frâncu susţine crearea unei zone metropolitane la Râmnicu Vâlcea

miercuri, 16 martie 2011

Emilian Frâncu susţine crearea unei zone metropolitane la Râmnicu Vâlcea

Senatorul PNL Emilian Frâncu a iniţiat un propunere legislativă referitoare la modificarea Legii nr.215 (r1) din 23/04/2001 privind administraţia publică locală în vederea creării de zone metropolitane la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ.

Senatorul PNL doreşte modificarea literei j) a articolului 1 din legea mai sus menţionată astfel încât termenul de „zonă metropolitană" să definească „asociaţia de dezvoltare intercomunitară constituită pe bază de parteneriat între capitala României sau municipiile de rangul I sau municipiile reşedinţă de judeţ şi unităţile administrativ-teritoriale aflate în zona imediată".

Am iniţiat această propunere legislativă pentru a putea ajuta oraşul meu natal şi locuitorii săi. Râmnicu Vâlcea are nevoie de o dezvoltare intercomunitară susţinută de un cadru legislativ adecvat. Consider că statutul de zonă metropolitană oferă posibilitatea dezvoltării armonioase a întregii zone, găsindu-se mai uşor amplasamente pentru investiţii semnificative la periferia oraşului, lucru care va genera în timp crearea de noi locuri de muncă pentru comunitatea locală", a declarat Emilian FRÂNCU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe