în curând, se va aproba lista celor 44 de beneficiari de locuinţe ANL

miercuri, 9 martie 2011

• Primarul Romeo Rădulescu dă o veste bună râmnicenilor

În curând, se va aproba lista celor 44 de beneficiari de locuinţe ANL

Trei categorii de probleme au dominat audienţele acordate miercuri dimineaţa de primarul Romeo Rădulescu: problemele locative, problemele legate de retrocedări sau utilizări de terenuri şi cele relative la noile zone de parcare rezidenţială. Pentru prima categorie s-a comunicat că aprobarea listei celor 44 de beneficiari de locuinţe ANL se va aproba în şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul acestei luni, iar pentru cea de-a doua, solicitanţii au fost îndrumaţi să se prezinte cu documentele necesare în faţa Comisiei de fond funciar care s-a întrunit în aceeaşi zi.

În ceea ce priveşte problemele ridicate de unele parcări rezidenţiale, practica municipalităţii a fost aceea de a acorda solicitările cetăţenilor cu situaţiile din teren - respectiv amplasamentul blocurilor şi a arterelor de circulaţie secundare din cartiere - dispundu-se, astfel, eliberarea de ecusoane de parcare suplimentare locuitorilor a două blocuri din zonele Nord şi „1 Mai". Nu în ultimul rând, ca urmare a audienţelor de miercuri, au fost programate mai multe deplasări în teren în zilele următoare în vederea identificării unor soluţii la problemele prezentate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe