Generalul

miercuri, 9 martie 2011

Ne-a urmat sfatul:

„Generalul" Roibu n-a avut mână bună, Anja a plecat acasă!

• Pierderile au fost considerabile, Oltchim este la un pas de a rata accederea în semifinale noul antrenor este vechiul Radu Voina

Doar 32 de zile a rezistat daneza Anja Andersen pe banca tehnică a campioanei României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea. A fost adusă cu mare fast, "pentru trei sezoane" şi a încercat să schimbe radical sistemul de antrenament şi sistemul de joc. Rezultatele au fost tragice pentru gruparea vâlceană care acum are nevoie de o minune pentru a reuşi să se califice în faza semifinală a Ligii Campionilor.

Meciul care a pus capac

Chiar dacă nemulţumirile erau multe şi după primele trei etape din grupele principale, meciul de pe propriul teren cu Itxako Estella, campioana Spaniei, a pus capac. O victorie le menţinea pe chimiste pe primul loc al clasamentului în Grupa 1 semifinală cu două etape înainte de final şi cu şanse de 90% de calificare. A urmat, însă, o partidă pierdută pe mâna Anjei Andersen. Daneza a continuat să improvizeze, a lăsat-o în afara lotului pe Ionela Gâlca. Ibericele au profitat din timp de degringolada oltencelor şi s-au impus la final cu 25-22 şi 3000 de vâlceni au plecat acasă dezamăgiţi.

Concluzia - Anja afară

Conducerea clubului s-a reunit de urgenţă şi decizia a fost una uşor de anticipat, Anja Andersen a fost demisă după numao o lună. "Contractul a fost reziliat pe cale amiabilă. S-a ajuns la concluzia că această colaborare nu mai poate continua. Aducerea pe banca tehnică a Anjei Andersen a fost o greşeală pe care ne-o asumăm. Numai cine nu munceşte nu greşeşte", au anunţat oficialii de la CS Oltchim. Astfel, campioana României a ajuns la a doua demitere de antrenor în numai un sezon. Bilanţul din Liga Campionilor a Anjei Andersen a fost unul băgubos pentru campioane, două victorii şi două înfrângeri, dintre care una pe propriul teren.

A revenit Voina

i următoarea mutare pe banca tehnică a fost uşor de anticipat. După trei runde de negocieri, selecţionerul naţionalei feminine, Radu Voina, a acceptat să revină la Oltchim, formaţie pe care a antrenat-o şi în sezonul trecut. "Deocamdată, am acceptat să antrenez Oltchim până în vară. Am explicat că e nevoie de mai multe măsuri începând din vară, de exemplu, un lot de 18 jucătoare şi două echipe eventual, iar dacă nu vor accepta toate condiţiile, după ce se încheie sezonul acesta să ne strângem mâinile şi am plecat", a declarat Voina, cel care de curând a reuşit să câştige medalia de bronz la Campionatul European de handbal feminin.

De doi bani speranţe

Pentru a mai prinde biletele de semifinale, Oltchim are nevoie de un succes în etapa a cincea a grupelor principale din Liga Campionilor. Problema este că elevele lui Radu Voina se vor deplasa la Podgorica, pentru cea mai dificilă partidă a grupei. |n meciul din tur, Oltc him s-a impus la limită, după ce portarul Talida Tolnai a apărat senzaţional în toate cele 60 de minute ale întâlnirii. |n cealaltă partidă a etapei, Itxako Estella va primit vizita campioanei Sloveniei, Krim Ljubljana. Ibericele îşi asigură calificarea în faza semifinală a competiţiei în cazul în care îşi adaugă în clasament alte două puncte. Oltchim se mai poate califica dacă învinge la Podgorica sau dacă termină la egaliutate şi apoi se impune la Ljubljana.

Anja crede că a fost păcălită

Daneza Anja Andersen a declarat că oficialii de la Oltchim nu înţeleg cum se construieşte o echipă şi că ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru a-şi impune stilul. "I-am întrebat dacă vor să câştig Liga Campionilor în acest an sau dacă vor să creez o echipă competitivă. Mi-au spus că obiectivul este să fac din Oltchim o formaţie puternică. Nu aş fi acceptat dacă nu era vorba de asta", a declarat Andersen. Antrenoarea a mai spus că cei de la Oltchim nu sunt obişnuiţi să gândească pe termen lung: "Probabil de aceea nu au câştigat niciodată Liga Campionilor".

Rezultate

Krim - Buducnost 36-40
Oltchim - Itxako 22-25

Clasament

1. Itxako 4 3 0 1 108-103 6
2. Buducnost 4 2 0 2 118-117 4
3. Oltchim 4 2 0 2 99-98 4
4. Krim Lujbljana 4 1 0 3 122-129 2

Mai sunt de disputat
 
Etapa a V-a

Itxako - Krim
Buducnost - Oltchim

Etapa a VI-a

Krim - Oltchim
Buducnost - Itxako

Grupa 2

Rezultate

Dinamo - Larvik 23-32
Leipzig - ETO Gyor 24-29

Clasament

1. ETO Gyor 4 4 0 0 105-84 8
2. Larvik 4 3 0 1 83-69 6
3. Dinamo 4 1 0 3 92-121 2
4. Leipzig 4 0 0 4 90-105 0

Mai sunt de disputat

Etapa a V-a

Larvik - Leipzig
Gyor - Dinamo

Etapa a VI-a

Leipzig - Dinamo
Gyor - Larvik

Marcatoarele Oltchimului în această ediţie a competiţiei

Elisei - 57
Stanca - 35
Ozel - 29
Nechita - 26
Neagu - 21
Farcău - 19
Vizitiu - 19
Han - 13
Meiroşu - 10
Pidpalova - 12
Manea - 11
Puscaşu - 6
Beşe - 4
Luca - 2
Geiger - 2
Manaharova - 2
 
Top 3 marcatoare din Liga Campionilor

1. Loke Heidi (Larvik) - 66
2. Katarina Bulatovic (Buducnost Podgorica) - 63
3. Andrea Lekic - Krim Ljubljana - 57

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe