|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

S-a modificat studiul de fezabilitate şi structura cheltuielilor la pasajul “Tudor Vladimirescu 

• În urma aprobării date de Consiliul Local,

S-a modificat studiul de fezabilitate şi structura cheltuielilor la pasajul „Tudor Vladimirescu”

Vineri, 4 martie 2011, consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat două hotărâri cu privire la pasajul denivelat superior peste calea ferată, în dreptul bulevardului Tudor Vladimirescu, având în vedere că peste câteva zile va fi semnat contractul de finanţare, iar în vara acestui an vor începe lucrările de construcţie. Astfel, s-a aprobat modificarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici la acest obiectiv de investiţii, la valoarea de 40,24 milioane lei (respectiv 9,6 milioane euro).

Tot consilierii locali au aprobat modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 344/2009, de avizare a proiectului „Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu” cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Râmnicu Vâlcea şi a cheltuielilor legate de proiect. Astfel, contribuţia Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru asigurarea cheltuielilor eligibile va fi în proporţie de minim 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, respectiv 642.900 lei, la care se adaugă cheltuieli neeligibile în valoare de 481.480 lei. Acoperirea cheltuielilor legate de TVA în valoare de 7,67 milioane lei, va fi recuperată în condiţiile rambursării ulterioare de la bugetul de stat.

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de solicitant eligibil în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli urbani de creştere Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană”, a aprobat Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului, din care face parte şi proiectul de infrastructură publică urbană „Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu”. Prin Hotărârea Consiliului Local 49/24.02.2010 a fost aprobat proiectul „Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu” cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Râmnicu Vâlcea precum şi cheltuielile legate de proiect. Astfel, valoarea totală a proiectului a fost de 38,8 milioane lei.
Însă, având în vedere că în urma procesului de evaluare a proiectului tehnic, ADR SV Oltenia a solicitat mai multe clanficări pentru remedierea diferenţelor dintre documentaţia SF şi documentaţia proiectului tehnic, au rezultat modificări ale devizului, fapt ce a condus la modificarea cheltuielilor legate de acest proiect.

Pentru eliminarea unor dificultăţi la trecerea de cale ferată şi pentru realizarea unui trafic auto cât mai fluent se impune executarea unui pasaj denivelat în amplasament, care să îndeplinească toate condiţiile tehnice necesare. Legătura cu reţeaua stradală existentă în zonă se va asigura prin realizarea de bretele de acces pentru toate relaţiile. Totodată prin realizarea pasajului denivelat se va asigura accesul în şi din prelungirea bulevardului Tineretului. În plan, traseul pasajului proiectat urmăreşte traseul bulevardului Tudor Vladimirescu, având direcţia vest-est, fiind parţial în aliniament şi parţial în curbă cu raza de 400 metri. Pasajul proiectat are patru benzi de circulaţie şi urmează să se execute etapizat. În prima etapă se va realiza structura pentru firul sud.

S-au avut în vedere două scenarii de rezolvare tehnică şi anume: cu menţinerea circulaţiei auto şi pietonală pe bulevardul Tudor Vladimirescu firul nord pe timpul execuţiei pasajului pe firul sud; fără menţinerea circulaţiei pe bulevardul Tudor Vladimirescu, respectiv executarea rampelor pe ambele sensuri. Proiectantul recomandă primul scenariu, pentru care s-a făcut evaluarea lucrărilor. Pasajul proiectat are lungimea suprastructurii de 281 metri pe firul sud şi 283 metri pe firul nord. Pasajul are 13 deschideri. În vederea asigurării circulaţiei pietonale peste calea ferată, paralel cu pasajul, la sud de acesta, s-a prevăzut executarea unei pasarele pietonale cu scări de acces la capete. Pentru realizarea investiţiei sunt necesare lucrări de devieri şi modificări la reţelele de termoficare şi gaze naturale existente.

(Petre Coman)

Leave a Response