|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

Dorel Jurcan în rol de artistă demodată 

Dorel Jurcan în rol de artistă demodată

Tiberiu Pîrnău

Fără nicio umbră de îndoială, la capitolul „comunicare cu presa” pedeliştii vâlceni sunt „varză”. Adică la ei relaţiile cu presa există, dar lipsesc cu desăvârşire.
Nici măcar acum, când apele par că s-au mai limpezit la Organizaţia Judeţeană Vâlcea, nu a fost creată o structură internă, care să aibă în responsabilitate relaţia cu mass-media. Această lipsă de strategie în domeniul relaţionării media este de neînţeles şi păguboasă pentru întregul corp politic numit: Organizaţia Judeţeană a PDL Vâlcea. O greşeală pe care o poate desluşi chiar şi un mediocru într-ale politicii, d-apoi capetele luminate de la conducerea filialei vâlcene! În acest timp, „il capo di tutti capi portocalii”, preşedintele Dorel Jurcan, se scarpină în frunte şi mimează un vals jenant cu directorii de presă din Vâlcea. Jurcan pozează într-o duduie pudică, o domnişoară bătrână, urâtă, proastă şi demodată, care nu a „făcut-o” niciodată, şi-ar dori-o cu disperare, dar care emite pretenţii de Miss Univers atunci când se află în preajma vreunui june frumuşel.

Senatorul Dorel Jurcan este prea ocupat să conducă PDL Vâlcea, prea ocupat să comunice cu presa, prea ocupat să mai răspundă la telefon, prea ocupat să se întâlnească cu colegii de partid, prea ocupat să doarmă acasă, prea ocupat…. Chiar aşa, şi-ar putea schimba numele în: domnul Dorel Preaocupatul. Noul nume ar deveni renume (dacă nu a şi devenit între timp). Cu siguranţă că i s-ar potrivi ca o mănuşă.

Trec peste această paranteză pentru a reveni la fondul articolului: datorită lipsei unei strategii de comunicare, apariţiile pozitive în presă ale PDL Vâlcea tind de la zero la minus infinit. În ultimele trei luni, PDL a trimis presei UN SINGUR comunicat de presă. Unul singur!!! În acest timp, PSD şi PNL emit ZILNIC cel puţin câte un comunicat! Aţi citit stimabililor din conducerea PDL Vâlcea? Partidul aflat la guvernare a ales, la Vâlcea, să se rupă de populaţie, să se închidă într-un turn luxos de fildeş şi să ne privească de sus cu nepăsare şi aroganţă. Ce spuneţi, domnilor Jurcan, Bulacu, Rădulescu?

Niciun membru important al PDL Vâlcea nu s-a „chinuit” să le explice vâlcenilor, prin intermediul presei, de ce este necesar noul Cod al Muncii, de ce sunt necesare reformele din sănătate şi învăţământ. Din când în când mai apare pe la Drăgăşani ministrul Valentin Iliescu, maestru al propagandei portocalii. Dar şi apariţiile sale în presă sunt sporadice şi neconvingătoare. A, uitasem, se mai chinuie Ştefan Prală să vorbească despre măsurile pozitive adoptate de Guvernul Boc – prin satele din Laloşu, Şuşani, Guşoeni, Ştefăneşti, Malaia şi altele. Se mai zbate şi deputatul Samoil Vîlcu. Îi numeri pe degete pe pedeliştii care pot fi buni comunicatori.

Se va trezi Dorel Jurcan din somnul liniştitor al Puterii în ceasul al doisprezecelea, se va spăla pe ochi, va încălţa cizmele de teren şi se va apuca de treabă? Sau va cădea din pat şi se va deştepta în plină realitate electorală, când PDL Vâlcea va avea doar opt la sută din voturile vâlcenilor şi se va lupta pentru poziţia a treia pe scena politică a judeţului cu Partidul Poporului, condus de… Ion Nicolae?

Leave a Response