Prin planul de management pe 4 ani, se va schimba radical faţa Sitului Parâng

miercuri, 2 martie 2011

• Preşedintele Fundaţiei Guard Forest, ing. Gheorghe Deaconeasa, promite că

Prin planul de management pe 4 ani, se va schimba radical faţa Sitului Parâng

La începutul acestei săptămâni, la Voineasa a avut loc o conferinţă de presă a Fundaţiei Guard Forest Vâlcea prilejuită de împlinirea unui an de la preluarea în custodie a Sitului Parâng, eveniment la care au participat preşedintele fundaţiei, Gheorghe Deaconeasa, precum şi Nicolae Barbu şi Gheorghe Ploaie, membri în Consiliul Ştiinţific al fundaţiei.
Ing. Gheorghe Deaconeasa a făcut o scurtă prezentare a planului de management al Sitului Parâng pentru următorii patru ani, plan care trebuie depus la Ministerul Mediului până la sfârşitul acestei luni. Iată numai câteva acţiuni ce vor fi înteprinse prin planul de management: realizarea unor hărţi digitale ce vor cuprinde cartarea celor 19 habitate cuprinse în Sit; realizarea şi impunerea unor măsuri de conservare a habitatelor şi speciilor astfel încât să nu împiedice obiceiurile tradiţionale din zonă; realizarea de tabere pentru cele trei cicluri şcolare (primar, gimnazial şi liceal), unde copii vor fi învăţaţi cum să aprecieze natura şi bogăţiile ei; monitorizarea mamiferelor mari; monitorizarea „ciupercarilor" şi a exploatărilor forestiere; producerea de materiale promoţionale; monitorizarea stării de sănătate a arborilor şi împiedicarea extinderii atacurilor de ipide; cursuri de instruire de specialitate pentru personalul Guard Forest.

„După realizarea acestui plan de management, vom demara constituirea unor centre de informare în judeţele Vâlcea, Gorj şi Hunedoara, precum şi un centru de vizitare mai mare, care vrem să fie amplasat ori în Voineasa, ori chiar în centrul Parângului, în Obârşia Lotrului, sau în zonele unde găsim terenul respectiv. Trebuie spus că aceste centre se vor face numai cu comunităţile locale şi consiliile locale şi vor fi făcute din fonduri europene. În realizarea planului de management, am urmărit mai multe puncte, printre care să realizăm o bază de date în ceea ce priveşte bio-diversitatea, pentru că, la nivelul acestor situri, nu avem o monitorizare în teren. Vrem să realizăm şi o serie de hărţi digitale, atât cu cele 19 tipuri de habitate, cât şi cu cele 8 specii pe cale de dispariţie şi care trebuiesc conservate din situl Parâng. De asemenea, prin acest plan de management urmărim luarea unor măsuri de conservare, dar care să nu împiedice în acelaşi timp nici dezvoltările tradiţionale ale zonelor. Dorim să facem în acest scop un studiu peisagistic tradiţional al turismului, elaborat pentru fiecare zonă în parte. Am prevăzut în acest plan de management şi o serie de tabere educaţionale, organizate pe trei cicluri: ciclul primar, gimnazial, şi liceal. La ultimul ciclu de tabără ne-am propus să implementăm un concept de reality-show şi cred eu că ne va reuşi", a declarat preşedintele Guard Forest, ing. Gheorghe Deaconeasa.

La ora actuală, Fundaţia Guard Forest are 16 angajaţi, din care 14 sunt specialişti în diferite domenii de activitate, precum silvicultura, protecţia mediului, cinegetica, biologie, geografie etc. Prin Planul de Management se doreşte atingerea unui număr de 35 de angajaţi, specialişti în diferite domenii necesare implementării planului în teren şi realizării bazei de date a Sitului Parâng. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe