|miercuri, august 23, 2017
  • Follow Us!

Au spart şcoala şi au furat calculatoarele 

Au spart şcoala şi au furat calculatoarele

Poliţiştii din Băbeni au identificat principalii suspecţi în cazul unui furt de calculatoare dintr-o Şcoală Generală, din localitate şi au reuşit recuperarea prejudiciului estimat la 25.000 lei.
Marţi dimineaţă, poliţiştii au fost sesizaţi de conducerea unităţii şcolare, cu privire la faptul că, în cursul nopţii, personae necunoscute au pătruns prin efracţie şi escaladarea unei ferestre, în laboratorul de informatică al şcolii de unde au sustras un număr de 9 unităţi centrale de calculator şi 6 monitoare LCD, creând un prejudiciu de aproximativ 25.000 lei.
În urma investigaţiilor efectuate operativ, poliţiştii au reuşit identificarea principalilor suspecţi, în persoana lui L.F., de 15 ani, V.C., de 17 ani şi D.B., de 22 de ani, toţi din Băbeni şi au reuşit recuperatea tuturor bunurilor sustrase, ce se aflau ascunse la domiciliul celor doi minori.
În continuare cercetările sunt continuate faţă de cei trei suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Urmărit general, reţinut de oamenii legii

În urma unei acţiuni organizate de poliţiştii Biroului Urmăriri, cu sprijinul colegilor din Brezoi, s-a reuşit marţi, 1 martie, identificarea şi reţinerea unei persoane ce se afla în urmărire generală.
Este vorba de Ilie G., de 41 de ani, din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani închisoare, conform Mandatului de Executare a Pedepsei Închisorii, emis de Judecătoria Horezu, în anul 2005, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei, silvic şi de furt calificat.
Condamnatul a fost introdus în arestul I.P.J.Vâlcea şi urmează să fie transferat la Penitenciarul Călibaşi în vederea executării pedepsei.

Prins cu „prada” în căruţă

Marţi, la ora 13.00, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăşani, a identificat în trafic, pe Ionuţ M., din comuna Ştefăneşti, judeţul Vâlcea, care transporta, cu căruţa, mai multe componente metalice a căror provenienţă nu a putut să o justifice.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că aceste componente au fost sustrase de către suspect din incinta morii din satul Dobruşa, din localitatea Ştefăneşti.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit proprietarului iar pe numele suspectului a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Identificat de poliţişti după ce a spart o locuinţă

Poliţiştii din Ştefăneşti au identificat principalul suspect în cazul unui furt din locuinţă şi au reuşit recuperarea prejudiciului, estimat la suma de 4.000 lei.

Sesizarea a fost depusă pe data de 01.03.2011, de Goiconda D., din municipiul Drăgăşani, care a semnala faptul că, în perioada 23.02 – 01.03.2011, persoane necunoscute au pătruns în reşedinţa sa din comuna Ştefaneşti, de unde i-au sustras mai multe bunuri.
Din primele cercetări a rezultat că autorii faptei au sustras mai multe burghie folosite la strung, precum şi un contactor electric şi un element din bronz, de circa 2 kg, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 4.000 lei.
Poliţiştii au demarat investigaţiile reuşind identificarea principalului suspect, în persoana lui Marian F., de 20 de ani, din comuna Ştefăneşti şi recuperarea bunurilor sustrase, care au fost găsite la domiciliul acestuia, ascunse sub patul din camera unde dormea.
Cercetările continuă faţă de suspect, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

 

Leave a Response