|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

“Antidot” la decizia de desfiinţare a spitalelor 

• Comunicat de presă

„Antidot” la decizia de desfiinţare a spitalelor

Ministrul Sănătăţii pare, în sfârşit, să fi găsit reţeta intrării în legalitate. Cel puţin aşa a reieşit din scrisoarea pe care mi-a adresat-o în data de 24 februarie, sub nr. 1975. Prin această depeşă mi s-a adus la cunoştinţă că „urmare adresei dumneavoastră nr. 1608/2011, prin care solicitaţi, în baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, organizarea unei dezbateri publice având ca temă proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Programului de interes naţional «Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice», vă informăm că Ministerul Sănătăţii va organiza această dezbatere publică luni 28 februarie 2011, orele 14,00 la sediul ministerului”.

Acest răspuns confirmă, dacă mai era nevoie, că niciun guvern nu are dreptul să intre cu buldozerul în curtea cuiva şi să-i devasteze gospodăria. Acest lucru se putea întâmpla şi cu reţeaua spitalicească din România. Or, pentru contracararea unei astfel de hotărâri aberante şi ilegale, a trebuit să desfăşurăm o întreagă campanie folosindu-ne de întreaga logistică legislativă. Astfel, în scrisoarea cu nr.1608 din 7 februarie 2011, am atras atenţia Ministerului Sănătătii că decizia sa contravine flagrant art. 91 alin. (5) lit. a, pct. 3 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care sunt clar precizate atribuţiile Consiliului Judeţean în ceea ce priveşte gestionarea serviciilor publice în domeniul sănătăţii.

Tot ca argument am adus şi prevederile art. l, pct. 13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării, de modificare a art. 174 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată, potrivit căreia spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale se desfiinţează (numai) prin Hotărâre a Guvernului iniţiată de consiliul judeţean sau la propunerea primăriilor. În consecinţă, prin adresa sus-amintită, am cerut insistent conducerii Ministerului Sănătăţii ca, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, să organizeze o dezbatere pe marginea Programului de comasare şi reprofilare a spitalelor cu participarea neapărată a reprezentanţilor autorităţilor publice teritoriale.

În plus, am atras atenţia că un ministru, oricare ar fi el, nu poate modifica (legea nu-i permite) destinaţia unor unităţi sanitare din proprie iniţiativă câtă vreme acestea au ieşit din subordinea directă.
Sub presiunea cererilor noastre repetate, Ministerul Sănătăţii şi-a respectat promisiunea, organizând într-adevăr luni 28 februarie, o dezbatere exclusivă pe situaţia din judeţul Vâlcea, la care am participat alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale din Bălceşti, precum şi spitalului din aceiaşi localitate. În acest cadru, am reiterat prevederile de lege în legătură cu normele şi atribuţiile ce revin autorităţilor publice locale în gestionarea unităţilor sanitare cu paturi şi am subliniat că decizia ministerială privind desfiinţarea unor spitale este o ingerinţă ilegală care nu poate fi acceptată.

Trebuie să remarc că lungul nostru demers s-a finalizat cu o mare reuşită: în prezenţa multor reprezentanţi ai mass-media, secretarul de stat Cristian Irimie şi ceilalţi colegi ai săi prezenţi la dezbatere ne-au dat asigurări că orice intervenţie viitoare privind destinul unităţilor spitaliceşti se va face numai la cererea şi cu acceptul expres al Consiliului Judeţean Vâlcea şi a consiliilor locale care au preluat spitale în administrare.

Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Leave a Response