Cadeţii liberali au organizat “Balul SperanţeiÔÇ£

duminică, 23 ianuarie 2011

Cadeţii liberali au organizat „Balul Speranţei“

Vineri, 21.01.2011, în club Enigma a avut loc „Balul Speranţei”, eveniment caritabil organizat de cadeţii liberali sub coordonarea organizaţiei municipale şi judeţene a TNL Vâlcea. Scopul acestui bal a fost acela de a aduna fonduri pentru o tânără profesoară de la Colegiul „Matei Basarab” care necesită o dificilă şi costisitoare intervenţie chirurgicală. Elevii talentaţi din liceele vâlcene au întreţinut atmosfera.

Invitatul special al serii a fost rapper-ul vâlcean Baboi Bogdan a.k.a Baboi, membru fondator al trupei verBal,  care a dat un mini concert gratuit interpretând şapte piese. În urma invitaţiilor vândute şi a unor binefăcători s-a strâns  suma de 7.500 lei. Alături de noi au fost prezenţi senatorul Emilian Frâncu, preşedintele PNL Rm. Vâlcea şi deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea.  Banii au fost înmânaţi sorei profesoarei Cristiana Anghel de către preşedintele TNL Vâlcea - Victor Popescu, preşedintele TNL Rm. Vâlcea – Ana Preoteasa şi Mega Ştefan – preşedintele cadeţilor liberali. Le mulţumim tuturor celor care au dat dovadă de omenie şi au fost alături de noi.

Preşedinte TNL Rm. Vâlcea, Ana Preoteasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe