|sâmbătă, septembrie 22, 2018
  • Follow Us!

Florin Butnaru, un penal la conducerea ARR Vâlcea (II) 

• În atenţia DNA:

Florin Butnaru, un penal la conducerea ARR Vâlcea (II)

Nicu Trandafir

Continuăm serialul început în numărul trecut al ziarului nostru cu prezentarea altor ilegalităţi şi abuzuri săvârşite de „chiriaşul” de la Autoritatea Rutieră Română (ARR) Vâlcea, Florin Butnaru, împotriva societăţii Antares Transport SA. Împreună cu bolşevicul de la Consiliul Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, directorul ARR Vâlcea, Florin Butnaru, a călcat în picioare hotărâri definitive şi irevocabile ale unor instanţe superioare de judecată (printre care şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi a luat în considerare doar o decizie a unei instanţe inferioare.
În data de 12 ianuarie 2011, la „controlul” efectuat asupra microbuzelor societăţii Antares Transport, care transportau călători pe ruta Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani, Florin Butnaru a fluturat prin faţa tuturor Sentinţa 412/13 august 2008 a Tribunalului Argeş, care dădea dreptate într-un fel societăţii concurente, Matdan SRL. Spunem într-un fel pentru că Tribunalul Argeş (aflat la Piteşti, fieful lui Dan Matei, patronul de la Matdan SRL) a decis atunci suspendarea Hotărârii nr. 45 din 3.06.2008 emisă de Comisia Paritară din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, traseu cuprins în programul de transport judeţean 2008-2011, către SC Antares Transport SA, precum şi suspendarea licenţei de traseu eliberată societăţii Anatres Transport pentru traseul 044 Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea. Reamintim că decizia Tribunalului Argeş nu a fost definitivă, iar SC Antares Transport SA a declarat recurs…

Trei membri ai Comisiei paritare s-au abţinut de la vot

După nici două săptămâni de la hotărârea Tribunalului Argeş, Comisia paritară pentru atribuirea traseelor decide „atribuirea traseului 044 societăţii Matdan SRL pe o perioadă determinată, până la pronunţarea instanţei de fond, dar nu mai târziu de 30 iunie 2011″. Interesant este faptul că decizia comisiei nu a fost aprobată cu unanimitate, întrucât cei doi reprezentanţi ai ARR Vâlcea (pe vremea când Florin Butnaru nu era director) şi un reprezentant al CJ Vâlcea s-au abţinut de la vot. Este vorba de Constantin Cebuc, Vasile Nuţu şi Emilia Dima.

Numai că, prin Decizia irevocabilă nr. 337 din 22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de SC Antares Transport SA şi Agenţia pentru Serviciile Informaţionale împtrivia Sentinţei civile nr. 113/F-C din 21 iulie 2008 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. De asemenea, ICCJ a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta SC Matdan Service SRL, ca neîntemeiată.
De fapt, prin sentinţa civilă nr 113/F-C din 21 iulie 2008, Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea privind suspendarea executării actului administrativ intitulat „rezultate finale ale etapei de atribuire trafic judeţean, din şedinţa 30.05.2008, în ceea ce priveşte traseul 044 Drăgăşani – Rm. Vâlcea”, cerere formulată de SC Matdan Service SRL, în contradictoriu cu Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale şi SC Antares Transport SA, şi a dispus suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a rezultatelor atribuirii electronice din şedinţa din 30 mai 2008 pentru traseul 044 Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea.

Ulterior, în luna februarie 2009, şi Curtea de Apel Bacău a dat dreptate societăţii Antares Transport. Astfel, în Dosarul nr. 1513/90/2008, instanţa de judecată din Bacău a pronunţat Decizia irevocabilă nr. 85/5.02.2009 prin care a respins, ca nefondat, recursul promovat de SC Matdan Service SRL, comuna Bradu, judeţul Argeş împotriva sentinţei civile nr. 886 din 03 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1513/90/2008 în contradictoriu cu Comisia paritară pentru atribuirea traseelor şi ARR Vâlcea. Tot Curtea de Apel Bacău a recunoscut vechimea pe traseu a societăţii Antares Transport, un criteriu cu care Matdan a „câştigat” la Tribunalul Argeş.

Tribunalul Vâlcea: „Comisia paritară a încălcat prevederile Legii nr. 92/2007″

O altă hotărâre a instanţei care a fost ignorată de Consiliul Judeţean Vâlcea şi ARR Vâlcea este Sentinţa civilă nr. 59/16 ianuarie 2009 a Tribunalului Vâlcea, în Dosarul nr. 3148/90/2008. Concret, completul de judecată a respins cererile de intervenţie formulate de Consiliul Judeţean Vâlcea şi Asociaţia Transportatorilor Rutieri Vâlcea şi a admis acţiunea formulată de SC Antares Transport SA, în contradictoriu cu SC Matdan Service SRL, Comisia paritară, şi Constantin Cebuc şi Vasile Nuţu, de la ARR Vâlcea. De asemenea, a dispus anularea Hotărârii nr. 134 din 27.08.2008 emisă de Comisia paritară.
Printre altele, Tribunalul Vâlcea a reţinut următoarele aspecte: „SC Antares Transport precizează că, atribuirea traseului din litigiu, prin hotărârea nr. 134 din 29 august 2008 către SC MATDAN SERVICE SRL, traseu câştigat de către reclamantă prin licitaţie şi atribuit acesteia cu numai circa trei luni înainte de către aceeaşi comisie paritară, încalcă toate dispoziţiile legale aplicabile în materie.

Atribuirea traseului către SC MATDAN SERVICE SRL, prin hotărârea contestată reprezintă o măsură ce contravine, flagrant atât dispoziţiilor legale cât şi principiilor logicii. Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 19 alin. 2, art. 20 alin. 2 şi art. 28 alin. 2 din Normele de Aplicare a legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, deoarece atribuirea traseelor se face electronic, prin sistemul naţional urmând ca pe baza rezultatelor acesteia, comisia paritară să emită o hotărâre privind traseele atribuite. În situaţia în care există mai mulţi solicitanţi, pentru acelaşi traseu, aceştia sunt departajaţi pe baza unui punctaj, traseul fiind atribuit solicitantului care întruneşte cel mai mare punctaj. Conform prevederilor art. 28 alin. 2 din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, atribuirea traseului se poate face numai după o eventuală retragere, retragere care, în speţă nu s-a realizat. Hotărârea Comisiei paritare nr. 134/2008 a fost emisă cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 6 alin.2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei paritare, potrivit căruia, comisia paritară atribuie traseele operatorilor de transport rutier prin hotărâre semnată de către toţi membrii acesteia.

Or, din analiza hotărârii contestate, rezultă că din cei 6 membrii ai comisiei paritare, numai 3 membrii au semnat această hotărâre. mulţi operatori de transport rutier, aceştia sunt departajaţi pe bază de punctaj, traseul fiind atribuit solicitantului care întruneşte cel mai mare punctaj. Potrivit înscrisului de la fila 60 dosar, Ministerul de Interne a comunicat Consiliului Judeţean că pentru traseele care au fost atribuite dar, blocate prin hotărâre judecătorească, pentru asigurarea transportului de persoane pe aceste trasee până la soluţionarea situaţiei respective, consiliile judeţene în baza propunerilor comisiilor paritare vor solicita Agenţiilor Autorităţii Rutiere Române emiterea licenţei de traseu pe o perioadă determinată pentru operaţiuni de traseu care au deţinut licenţe pe acel traseu în programul de transport judeţean ce a expirat la data de 30.06.2008. Asupra acestei radiograme, MIRA, prin adresa nr. 426120/03.07.2008, comunicată reclamantei a precizat că, având în vedere faptul că în baza hotărârii nr. 45/03.06.2008 emisă de comisia paritară, ARR a eliberat licenţa de traseu 004 Drăgăşani – Băbeni – Rm. Vâlcea, nu se vor aplica măsurile impuse prin această radiogramă. Analizând conţinutul radiogramei se constată că măsurile la care face referire MIRA contravin Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007, atribuirea traseelor chiar pentru perioada determinată neputându-se face în afara art. 19 şi 20 din norme, norme care au caracter normativ.

Potrivit art. 27 din Norme, în cazul retragerii licenţei de traseu, operatorul de transport rutier va fi înştiinţat de ARR emitentă, fiind obligat să efectueze serviciul de transport pe o perioadă de 60 de zile de la data înştiinţării. Prin urmare, dacă în cazul retragerii licenţei există această obligaţie, cu atât mai mult în cazul suspendării licenţei, operatorul are aceeaşi obligaţie, perioadă în care consiliul judeţean, poate organiza o nouă atribuire pe perioadă determinată, în condiţiile «normelor». Aşa fiind se constată că radiograma emisă de MIRA nu poate constitui temei al hotărârii contestate. În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti enumerate în preambulul hotărârii comisiei, nici una nu cuprinde vreo dispoziţie de atribuire a traseului în litigiul pârâtei SC MATDAN SERVICE SRL. Faţă de toate acestea, instanţa de judecată, constată că hotărârea contestată este nelegală, fiind emisă cu încălcarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007, motiv pentru care se va respinge cererile de intervenţie şi se va admite acţiunea SC Antares Transport SA”. (Va urma)

Leave a Response