Două femei înjunghiate la Bălceşti

miercuri, 5 ianuarie 2011

Două femei înjunghiate la Bălceşti

În ziua de 2 ianuarie, poliţiştii din Bălceşti au fost sesizaţi că două femei din oraşul Bălceşti, Doiniţa L (28 de ani) şi soacra sa, Maria L fuseseră înjunghiate de Gheorghe V., de 33 ani, din localitate. Bărbatul, care avusese înainte o relaţie de concubinaj cu femeia mai tânără era supărat că, după ce fusese condamnat şi arestat în anul 2008, fiind încarcerat în Penitenciarul Colibaşi, femeia cu care trăia nu a mai vrut să ştie de el. El a fost liberat condiţionat în data de 25 decembrie 2010. Poliţiştii au stabilit că bărbatul intrase fără drept în curtea Mariei L., sub pretextul că doreşte să discute cu fosta concubină, care după încarcerarea sa s-a recăsătorit şi, după discuţii contradictorii, le-a lovit pe cele două victime cu un cuţit pe care îl avea asupra sa.

Agresorul a fost reţinut de poliţişti, iar Maria L. şi Doiniţa L. au fost transportate la Spitalul Bălceşti, de unde ulterior au fost transferate la Spitalul de Urgenţă din Craiova, Maria L. a suferit o plagă înjunghiată la coapsa stânga, plăgi înjunghiate la braţul stâng, iar Doiniţa L. cu diagnosticul plăgi contuze paravertebral dreapta şi coapsă stânga posterioară. Poliţiştii din Bălceşti au întocmit pe numele lui Gheorghe V. un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală, lovire sau alte violenţe şi ameninţare şi au dispus măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat de procuror instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe