|luni, septembrie 24, 2018
  • Follow Us!

Agenţii economici pot renunţa la calitatea de plătitor de TVA 

Agenţii economici pot renunţa la calitatea de plătitor de TVA     

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că prin Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, va fi instituită posibilitatea ca persoanele impozabile care au realizat o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire pentru întreprinderi mici să solicite scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului special de scutire. Plafonul pentru plătitori de TVA, este de 35.000 de euro la cursul de schimb de la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv 3,3817 de lei pentru un euro. Potrivit noilor prevederi, până la 20 ianuarie 2011, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal, care în cursul anului 2010 nu au depăşit plafonul de scutire prevăzut mai sus, pot solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA. Anularea înregistrării în scopuri de TVA va fi valabilă din prima zi a lunii următoare celei în care s-a solicitat scoaterea din evidenţă, respectiv din 1 februarie 2011.

Obligaţii declarative şi de plată a TVA

Până la anularea înregistrării în scopuri de TVA, persoanelor impozabile le revin toate drepturile şi obligaţiile persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul Fiscal. Persoanele impozabile care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitori de TVA, în termenul menţionat, au obligaţia să depună decontul de taxă prevăzut la art. 156 indice 2 din Codul Fiscal, pentru operaţiunile realizate în cursul lunii ianuarie, până la data de 25 februarie 2010 inclusiv. În ultimul decont de TVA depus, persoanele impozabile au obligaţia să evidenţieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă, conform art. 148 şi 149 din Codul Fiscal. Intră sub incidenţa ajustărilor taxei pe valoarea adăugată în situaţia anulării înregistrării în scopuri de TVA, bunurile mobile aflate în stoc, serviciile neutilizate la 31 ianuarie 2011, conform art. 148 lit. c) din Codul Fiscal, respectiv bunurile imobile, conform art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 2 din Codul Fiscal.

 
Formulare utilizate pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA

Contribuabilii persoane juridice care solicită anularea înregistrării în scopuri de TVA depun formularul „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică (010)”, cod MFP 14.13.01.10.11/1. Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente şi profesii libere depun formularul „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere (070)”, cod MFP 14.13.01.10.11/5. Persoanele fizice române care realizează o activitate economică în sfera taxei pe valoarea adăugată, depun pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA, „Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române (020)”, cod MFP 14.13.01.10.11/2”. Persoanele impozabile care solicită anularea înregistrării în scopuri de TVA, vor depune la organele fiscale competente, certificatul de înregistrare în scopuri de TVA , în original.

Leave a Response