Pedeliştii vâlceni îşi dau singuri cu tesla-n... oaie

duminică, 28 noiembrie 2010

Pedeliştii vâlceni îşi dau singuri cu tesla-n... oaie

Tensiuni mocnite, sâmbătă după-amiază, la şedinţa extraordinară a BPJ al PDL convocată de Dorel Jurcan pentru a se discuta demiterea lui Ştefan Prală din funcţia de director general al Hidroserv. Preşedintele interimar Jurcan i-a acuzat pe prefectul Petre Ungureanu şi deputatul Samuil Vâlcu de jocuri de culise, iar ministrul de tinichea Iliescu a supralicitat, cerând retragerea sprijinului politic pentru reprezentantul guvernului în teritoriu. Dorel Jurcan a făcut afirmaţia şocantă că ministrul Economiei, Ion Ariton l-ar fi demis pe Ştefan Prală la solicitarea prefectului şi a unui deputat, făcută în numele întregii organizaţii. Ieri, prefectul ne-a declarat, în exclusivitate, că nu are nicio legătură cu această istorie destul de încurcată.

De remarcat că la şedinţă nu au participat decît foarte puţini membri consideraţi a fi susţinători ai lui Romulus Bulacu în cursa pentru preşedinţia organizaţiei, putându-se vorbi chiar de un boicot. Cei prezenţi au semnat, în majoritate, un document prin care îşi afirmă susţinerea politică pentru fostul şi, cine ştie, poate viitorul director de la Hidroserv, Ştefan Prală.

Ar fi două lucruri de comentat. Mai întâi, că "afacerea Prală", ca să ne exprimăm aşa, pare destul de ceţoasă, fiind posibil ca ministrul Ariton să spună adevărul, dar şi să încurce borcanele pentru a justifica numirea unui nou director din judeţul Sibiu, de unde provine. Apoi, e de remarcat că Valentin Iliescu vrea să se răzbune pe prefectul Ungureanu care i-a scris premierului Emil Boc, în urmă cu două luni, semnalându-i faptul că şeful departamentului de relaţii cu Parlamentul tulbură apele în organizaţia PDL Vâlcea, calomniindu-şi şi insultându-şi colegii. De altminteri, acesta este motivul pentru care îl numim "ministru de tinichea". Cum altfel poate fi considerat un membru al executivului care insultă femei folosind expresii mitocăneşti ? Peste două săptămâni, vor fi alegeri la PDL Vâlcea, urmând ca până atunci să asistăm şi la alte jocuri politice.

 (www.criterii.ro).

Scandalul şifonează grav imaginea organizaţiei judeţene

De la participanţii la şedinţa de sâmbătă, am aflat că iniţiativa transmiterii unui memorandum de susţinere a lui Ştefan Prală a venit de la un grup de primari şi preşedinţi de organizaţii locale din colagiile electorale Drăgăşani şi Horezu. Membrii BPJ – PDL, prezenţi la şedinţa extraordinară, şi-au exprimat indignarea în legătură cu „manevrele de culise – josnice şi mizerabile“, prin care Ştefan Prală, preşedintele Colegiului Horezu, a fost schimbat din funcţia de director al SC HIDROSERV SA Râmnicu Vâlcea. În memorandumul de susţinere trimis conducerii centrale a PDL, dar şi ministrului Economiei şi Comerţului, Ion Ariton, se arată că Organizaţia Judeţeană a PDL Vâlcea îl susţine în continuare pentru această funcţie pe Ştefan Prală, cel care a condus cu maximă eficienţă societatea Hidroserv de când a preluat funcţia de director. 

Din investigaţiile noastre, ministrul Ariton a avut cel puţin două motivaţii când a luat această măsură intempestivă. Prima este legată de constituirea noii societăţi Hidroenergetica şi rolul extrem de important pe care directorul Hidroserv Vâlcea îl va avea în cadrul acestei societăţi naţionale, care va administra fonduri de sute de milioane de euro. În această variantă, ministrul Ariton l-a executat pe Ştefan Prală pentru a-l impune la şefia societăţii pe un apropiat de-al său de la Sibiu, care „nu va mişca în front“. 

A doua variantă se referă la lupta politică internă din PDL Vâlcea (alegerile pentru funcţia de preşedinte, din data de 11 decembrie), ştiindu-se faptul că Ştefan Prală este un apropiat al grupărilor Valentin Iliescu şi Dorel Jurcan, existând speculaţii că tabăra adversă ar fi „insistat“ pe lângă ministrul Ariton să-l schimbe pe Ştefan Prală şi să le slăbească astfel „puterea“ rivalilor din interiorul organizaţiei. Speculaţii sunt destule privitoare la acest subiect, care a bulversat Organizaţia Judeţean a PDL Vâlcea. Un lucru este, însă, cert: întreaga organizaţie iese extrem de şifonată din acest scandal. PDL are acum la Vâlcea imaginea unui partid eterogen, scindat în facţiuni, care-şi dispută şefia apelând la orice fel de mijloace...  (Tiberiu Pîrnău)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe