|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Un vâlcean, cititor al ziarului nostru, se pare că deţine „adevărul absolut” în ceea ce priveşte încrengătura dintre Chelu-Favil, chestorii Stoica şi Fătuloiu şi câţiva oameni de afaceri din Vâlcea, Argeş şi Olt: „Argeşul a fost totdeauna la cârma MAI, prin Berechet, cel care l-a adus şi pe Fătuloiu, cu al său cumnat Paul Ogaru, prieten cu chestorul Stoica şi cu finul acestuia (cununat de Stoica), abonat la lucrările publice şi la bani publici mulţi la Piteşti, Slatina (Stoica a fost şi acolo) şi apoi la Râmnicu Vâlcea. Fătuloiu îl are pe fiul său partener de afaceri cu Chelu, cu care, în vară, s-a certat, că ăla nu a mai făcut «împărţirea» bine şi i-au organizat flagrantul”. Se ştie că fără foc nu iese fum….

• SC URBAN SA nu a câştigat procesul cu Primăria Râmnicului de la Curtea de Apel Piteşti. Procesul nu a intrat deocamdată pe fază de judecată pe fond. Reamintim cititorilor faptul că Primăria a reziliat în acest an contractul de salubrizare a municipiului încheiat în 2006 cu firma Urban deoarece această societate nu a plătit de-a lungul ultimilor ani redevenţa către administraţia publică locală. Un „mizilic” de peste un milion de euro! De fapt, judecătorii argeşeni nu au acceptat cererea de strămutare a procesului de la Curtea de Apel din Piteşti la o altă instanţă din ţară, aşa cum ceruse Primăria Râmnicului. De-acum ne putem aştepta la orice şi nu ne va mira nici un verdict dat de magistraţii din judeţul vecin, având în vedere legăturile „famigliei” urbane cu (in)justiţia argeşană. Este foarte posibil ca procesul să dureze până în anul 2012, când va înceta de drept contractul Urbanului cu Primăria Râmnicu Vâlcea…

• Contractul pentru construcţia pârtiei de schi de la Voineasa (în valoare de circa 35 milioane euro) va fi semnat cel mai probabil în data de 30 noiembrie cu firma din Austria câştigătoare a licitaţiei. Chiar dacă au fost obţinute toate avizele de mediu şi toate autorizaţiile de construire mai există un „mic” impediment: cei de la ITRSV Vâlcea se opun acestei investiţii şi nu vor să se realizeze această pârtie de schi agăţând-se de o chichiţă legislativă. Astfel, investiţia riscă să fie amânată din cauza unor orgolii şi dispute personale!

• Ion Marin, celebrul ţap ispăşitor al afacerii Rarora, vrea să devină vedetă TV. Într-o emisiune recentă „jucătorul” Marin i-a ameninţat la grămadă pe foşti demnitari, dar şi pe mai mulţi finanţişti vâlceni, cu dezvăluiri bombă în serial. Marin a spus un lucru foarte grav: „Am dat şpăgi peste şpăgi şi putem vorbi zile întregi pe această temă”. Aşteptăm cu interes informaţiile senzaţionale! Sperăm ca ele să nu fie simple baloane de săpun. În aceeaşi emisiune, Ion Marin a mai afirmat că în anul 2003 a intenţionat să participe cu firma sa chiar la privatizarea SC OLTCHIM SA, având discuţii în acest sens cu directorul general Constantin Roibu. Dosarul Rarora a fost înaintat în aprilie 2010 Tribunalului Gorj, care-i judecă pe patru foşti angajaţi BCR din Gorj şi pe Ion Marin, reprezentant legal al S.C. Rarora S.R.L., S.C. Ralbob S.R.L., S.C. Bobstef S.R.L., S.C. TPSUT S.A. şi S.C. Foraj Sonde Târgu Cărbuneşti S.A.

Cei patru foşti angajaţi ai Bănci Comerciale Române sunt acuzaţi de procurorii DNA că au acordat ilegal împrumuturi nerambursabile mai multor firme coordonate de Marin, prejudiciind astfel banca de aproximativ cinci milioane de euro, bani care nu au fost recuperaţi până acum. Metoda de operare a fost simplă: afaceristul vâlcean „fabrica” documentele şi firmele necesare pentru obţinerea creditelor, iar şefii BCR din Gorj şi Novaci garantau pentru ele la Centrala băncii. Astfel, pe lângă faptul că Marin a semnat şi întocmit documentele necesare, i-a mai pus şi pe alţii din subordinea sa să facă acelaşi lucru, ba chiar a atras mai multe firme prietene în acest joc, cărora le-a majorat capitalul social, pentru a putea obţine mai mulţi bani, iar apoi a transferat creditele pe care le obţineau firmelor din grupul pe care Bobi Marin îl coordona.  

• Carmen Sofianu scrie poezii, Nicu Sofianu este o muză…

Leave a Response