IPS Gherasim a binecuvântat credincioşii din Parohia Recea

miercuri, 24 noiembrie 2010

IPS Gherasim a binecuvântat credincioşii din Parohia Recea

Duminică, 21 noiembrie 2010, în Duminica a XXVI-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", din Parohia Recea, comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea.

Sute de credincioşi s-au adunat duminică 21 noiembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", în Parohia vâlceană Recea pentru a participa la slujba de târnosire a bisericii din satul Izvorul Rece. Evenimentul a început de sâmbătă seara cu slujba Vecerniei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Gherasim, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, după care a felicitat pe părintele Nicolae Constantin Ureche, căruia ia acordat gradul onorific de Iconom stavrofor pentru activitatea pastorală desfăşurată în cadrul parohiei:„Cu ajutorul lui Dumnezeu am săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu preoţii din împrejurimi şi o mulţime de credincioşi.

Ne bucurăm pentru că am găsit biserica în bună rânduială, pe fraţii preoţi la misiunea lor şi pe credincioşi în jurul lor aşa cum sunt oile în jurul păstorului lor. De aceea îi binecuvântăm pe toţi şi-L rog pe Bunul Dumnezeu ca asemenea sărbători, asemenea bucurii duhovniceşti să fie cât mai dese şi eu voi fii în mijlocul lor, spre slava lui Dumnezeu şi spre cinstirea Sfintei Treimi", a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

După slujbă credincioşii au trecut prin Sfântul Altar unde au sărutat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă şi au luat anafură şi târnoseală.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul „Axios" condus de Prof Dr Iustin Androne.

La acest eveniment a participat şi Părintele Ioan Marin, Protoiereu de Horezu, autorităţi locale şi centrale, preoţi şi peste o mie de credincioşi din parohie şi din împrejurimi.

Scurt Istoric

Biserica cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", din Parohia Recea, comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea a fost târnosită în anul 1895 de către PS Ghenadie Enăceanu, fiind ridicată cu contribuţia moşnenilor din satul Izvorul Rece. Lucrările de restaurare a bisericii au început în anul 2005, cu binecuvântarea IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, la iniţiativa preotului paroh Nicolae Constantin Ureche, cu sprijinul enoriaşilor şi ajutorul financiar acordat de Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Vaideeni şi Obştea sătească de moşneni Izvorul Rece. Lucrările de restaurare au constat în reconstrucţia turlei centrale cu susţinere pe stâlpi de beton, pictură interioară şi exterioară realizată de pictorul Gheorghe Ţivrea din Slătioara, învelitoare din tablă zincată, gard de împrejmuire din fier forjat, strane şi catapeteasmă din lemn de tei, centrală termică, scări exterioare din marmură.

Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe